Au trecut anii și în sfârșit mi-am văzut visul împlinit. Am ajuns într-un mare muzeu bucureștean.. Eu, Comediantul, cap de afiș..
Venea lumea buluc, se înghesuiau, se împingeau să vadă tablouri.. Nu puteam gândi nimic ziua pentru că mă hipnotizau toți cu niște lumini puternice, blițuri dacă cunoașteți..
Ziua era o căldură infernală, mă topea, simțeam că leșin dar mai tare mă durea pe interior monotonia. La răcoarea nopții petreceam cele mă frumoase clipe, în liniște absolută alături de alte capodopere.. încă aveam speranța că eu mai am multe de văzut.
Timpul trecea încet iar eu stăteam. eram gol, pustiit de orice emoție, gând, amintire, speranță.
Oare cum arăta Marcel? încerc să mi-l reamintesc dar tot ce îmi vine în minte este acea linie anostă a orizontului.
Aud o voce cunoscută.. Să fie a lui? Delirez?
Deschid ochii și în fața mea, pe celălalt perete stă agățată Vasileasca de la doi.
o strig cu toată puterea: Vasileasco!
Ea: 'Tenismene, ce e cu tine aici?'
eu: pierd vremea aiurea.
Ea: 'Sunt Balerina.. Nu mai sunt Vasileasca!'
uimit: Cum așa?
Ea: 'Acolo ne distram și noi.. glumeam, să ne simțim bine că altfel o luam razna cu toții în beciul ăla.
Acum îmi urmez visul meu...sunt balerină.'
Treptat zilele au devenit tot mai lungi și mai luminoase alături de Balerină.
Blițurile sau mulțimile zgomotoase nu mă mai deranjau.. O aveam pe ea lângă mine.
Rădeam împreună toată ziua, imităm privitorii și ne distrăm copios pe seamă lor..
Iar nopțile eu fredonăm iar ea dansa..
Am trăit cea mai frumoasă perioadă atunci, acolo, cu ea.
Anii se scurgeau iar noi ne iubeam tot mai mult..
În ultimul timp mulțimile de altădată au dispărut.. Era criză economică! dar noi nu înțelegeam ce e criza. O aveam pe ea iar restul nu mai conta.
Totul s-a schimbat într-o zi când directoarea muzeului alături de un domn bine-îmbrăcat s-au oprit în fața mea.
'-El este celebrul Tenismenu'!''
Fața domnnului anostă, împietrită se schimbă încet. Câteva secunde mai târziu zâmbește.. Se uită visător... Ca Marcel!
'-Această lucrare a fost făcută de un anonim, un tânăr ce a dat tabloul drept cadou unui fost demnitar comunist să îi găsească de muncă la București printr-un muzeu. Povestea spune că a rămas cu o sticlă de whiskey, cadou din partea demnitarului iar locul de muncă nu l-a mai primit din cauza revoluției.. au venit alții la putere, demnitarul arestat și toată averea a trecut în patrimoniul statului. De tânăr nu se mai știe nimic în domeniul artistic, probabil își îneacă și acum amarul în alcool dacă nu s-a prăpădit până acum.'
'-Ofer 4 milioane de euro cash!'
Sunt împietrit. Marcel s-a prăpădit.. Destinul glorios din acea seară s-a pierdut. Nu am putut să-l salvez.. iar asta este o durere nouă și apăsătoare.
Trăiam un coșmar!
A două zi sunt împachetat și trimis nu știu unde.. Am reușit să arunc o ultimă privire la ea.. Avea ochii închiși.
Un alt beci întunecat sau oricare muzeu din lume. Eram prizonier!
Sunt iar pe drum.
Nu reușesc să înțeleg destinul meu.
Mă gândesc la Marcel.. Cum au arătat ultimele lui zile? Ce a simțit visătorul ce zbura în fiecare noapte dincolo de linia orizontului?
A rămas fără aripi..
Acesta este și destinul meu.
Am ajuns într-un beci în fața unei uși masive. Închid ochii!
....
O bubuitură puternică mă trezește din amorțeală. Sunt înmărmurit! Este pasărea măiastră.. întinsă pe podea.. A zburat!
În fața mea cu ochii închiși Balerina!!
O strig..nu mă aude.. Mai tare, mai răsunător! Dar ea era pierdută!
O strig iar: Vasileasco!
A deschis ochii și chipul împietrit se transformă în zâmbet.
Urma să ne petrecem restul zilelor împreună până când culorile deveneau mai palide.. dar noi ne simțeam tot mai vii!
Acesta a fost destinul Tenismenului alături de Balerină până ce praful îi va acoperi de tot..
Sfârșit
Sau el halucina iar Balerina lui nu se află cu el în beci..
Un alt Sfârșit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu