Fanteziile prietenei mele imaginare

  Orice vis poate deveni realitate dacă ai un somn regulat de minim 8 ore pe zi!
 
 Se visează într-o grădină mică dar plină de viață, flori și culori. În genunchi adună tot ce este uscat, udă fiecare floare în parte, admiră, miroase și deseori atinge cu nasul..
  Toate florile sunt așezate perfect în cercuri.. iar fiecare cerc este format din aceași floare, culoare și mărime.. în centru un buchet mare cu toate florile din grădiniță..
 
   Dar ea se vede ca o floare sălbatică de câmpie..ascunsă de priviri, la umbra unui salcâm, înconjurată de un covor verde de iarbă.. Să simtă adierea blândă a vântului, să audă foșnetul frunzelor, greieri și ciripitul păsărelelor..
  Să bată soarele puternic dar ea, la umbră neatinsă de razele arzătoare, să aștepte răcoarea nopții..
 
 Ea ar vrea să fie steaua ce aduce lumină în întuneric..
   căldura ce pătrunde,
     energia din tot,
       și emoția..
 
  
   
 Lângă ea salcâmul se întreabă când va ploua!?
 
 
 
 

Cum ar arăta ea..

   Am în față o ușă maro de lemn făcută manual cu diverse dreptunghiuri.. în luciul lacului observ silueta mea neagră și subțire.. Deschid ușa, intru și o închid cu grijă să nu fac zgomot.. Arunc haina pe fotoliu din hol și pășesc încet.. În pragul ușii mă opresc, zâmbesc și o privesc preț de câteva secunde.. nu respir, nu gândesc nimic, nu exist..
 
    În mijlocul camerei impunător, pe un șevalet imens, un bun început de tablou.. un pătrat de 2 metri..
   Ea.. o tânără cu un păr negru strălucitor, o talie subțire, un trup firav complet gol se joacă cu pensula uneori neatingând pânză.. pe trupul ei sunt multe culori, și linii.. forme ce nu își au locul în tablou prind viață pe pielea ei albă și delicată..
 
   Șoptesc un 'bună, iubito!' și din doi pași am ajuns lângă ea, întinde capul spre dreapta și o sărut încet pe umărul stâng apoi pe obrazul proaspăt albăstrit.. Se întoarce, mă ia încet în brațe și mă sărută.. Are un chip angelic însă albastrul deschis că cerul după furtună, are un gust amar..
 
   În fața tabloului stă veșnic o canapea extrem de moale și confortabilă, te așezi, admiri tabloul, te trec stări, faci legături și uiți tot.. pentru că din partea cealaltă a canapelei lucrurile capătă un alt sens..
 
   Mă așez încet sprijinit de perete și o observ din lateral.. Cu Bach în surdină pare că urmăresc un concert, pensula este baghetă iar mișcările mâinii ei au ritmul și forța unui dirijor.. 
 
   Mă întreabă ce părere am.. Mă ridic, îmi aprind o țigară și privesc acel imens pătrat.. îmi fuge privirea din partea de sus în partea de jos apoi în colțul dreapta sus unde tocmai a răsărit o lună..
 
  Nu spun nimic..ar putea fi orice.. un peisaj, o casă, un portret..
 
   Mă așez pe canapea, o urmăresc..
  Se ridică pe vârfuri de parcă ar vrea să zboare și atunci știu că rareori mă aude.. prefer să tac.. Oftează adânc, ridică pensula și începe.. totul se repetă ca un ritual.. că o transă. 
   Uneori râde sau fredonează.. șoptește niște cuvinte de parcă ar vorbi cu tabloul.
   Dar în cea mai mare parte este tăcută, o liniște se așterne încet în cameră ca atunci când ninge prima oară și te cuprinde în interior o stare de bucurie..
 
  Trec ceasuri și mă pierd în scris unde tocmai am ucis speranțele personajului secundar, un tânăr scriitor fără talent.. Tablou ei prinde o altă formă, universuri întregi își fac simțită prezența în orizontul larg, cândva un mare pătrat alb și gol.. noi legături se formează.. în mintea mea, în mintea ei, în mintea voastră..
 
 Se oprește! face un pas în spate, aruncă pensula și zâmbește..
 
 Vine și se cocoloseste în brațele mele, așa complet goală și pe jumate acoperită de culori..
  Mă uit la mâini, sunt reci, foarte reci, așa sunt mereu și vara și iarna.. îmi pun o mână pe sânul ei drept iar cealaltă pe picior.. tresare dar vroia o atingere.. De obicei nu spune nimic până ce trupul ei îmi încălzește mâinile..
  Ne uităm amândoi la tablou..
 

 Acum totul pare o iluzie dulce-amăruie..
 
 
 
 

Iubire sau ură?

بشري   

   Câți înțeleg acest cuvânt? 
 Nu înțelegem nimic.. nu știm ce înseamnă lumea arabă.. noi toți oamenii de rând.. unii aleargă la metrou dimineața pentru a nu întârzia la muncă.. și întârzie..
  Atentate, durere, suferință, panică, moarte..
  Toate acestea pentru a crea ură.. între noi și ei.. iar alții să profite, să câștige, să prospere..
  Alții vor să ne golească de orice sens pentru a ne umple cu ură.. se întâmplă zi de zi..
  Poate că sună cunoscut.. al doilea război mondial..
  Ura pornește un război, îl întreține și arde tot.. până ce rămâne cenușă! 
     Asta ne arată istoria recentă.. 

    Ura ar trebui să fie acel sentiment pe care îl simțim la adresa propriei persoane..
  Acum ceva timp am cunoscut o fată extraordinară.. însă nu am luptat suficient pentru ea..
 Au trecut ani.. și îmi pare rău.. însă față de ea am cele mai bune sentimente.. mă bucură când aud că e bine, fericită..
    Dar eu mă urăsc pentru că aș fi putut dar n.am făcut!
 
 Mă urăsc pentru că am tendința de a eticheta oamenii..  după câteva minute cu un necunoscut îi construiesc mental o fișă și o depozitez în diferite sertare ale minții mele.. o făceam fără să vreau..  fără prea mult efort.. recent am început să mă controlez.. și refuz să mai pun etichete.. oricine are ceva de oferit!
 Uneori greșesc și-mi pare rău mai târziu.. Vorbesc  aiurea, spun lucruri răutăcioase, gândesc răutăți.. 
 Lucrez și asupra acestui fapt.. Refuz să mai gândesc lucruri aiurea..

 În ultimul timp am încercat să-mi umplu mintea cu lucruri minunate, fascinante precum fotografie, pictură, scris, filme și actori.. toate acestea îmi aduc bucurie și dorință de a vrea mai mult, mai bine, mai frumos..
 O fac zi de zi și mă simt grozav..
 Sincer, de la începutul anului, de când am început să scriu am avut doar stări și emoții pozitive, de fericire..
  Ura, etichetarea și multe altele se transformă treptat în amintiri..
 
   Suntem umani asta înseamnă și cuvântul din arabă..
   Avem în noi aceste două stări iubire-ură, drumuri, destine.. 

 Depinde de fiecare dintre noi ce alegem să ne umple viața..
 
 
 
 

Tablou

   Cu totii avem o imagine despre cum ar trebui sa arate viata noastra, este vorba despre ceea ce urmeaza sa devenim, ce iubim, ce ne face fericiti si ne aduce starea de bine in general.
   Este benefic si motivator sa ne proiectam intr-un viitor, ca un scenariu.. Daca s-ar face un film cu tot ce ai trait pana acum ar fi unul bun, ar inspira oamenii?

   Avem in minte pictat, de-a lungul timpului, un imens tablou despre cum ar trebui sa fie.. Dar in realitate, de cele mai multe ori, suntem singurii care privim acel tablou.. undeva ne pierdem, avem inspiratia, imaginea, trairile insa uitam sa ridicam pensula.. ne grabim sa prindem metroul, muncim peste program si azi nu avem timp, suntem obositi, anul acesta avem alte prioritati, ne trebuie mai multi bani pentru tablou si sfarsim sa avem o panza alba in fata..
   Ne indepartam incet de toata aceasta creatie fascinanta in timp ce noi avem impresia ca ne apropiem..ca suntem acolo..

   Traim toate acestea ca un sentiment de neputinta, de nefericire.. iar drama absoluta este atunci cand nu mai avem in minte tabloul.. Nu ne putem opri sa-l admiram, sa ne inspire putin, nu ne putem raporta la el ca sa ne dam seama unde suntem..
     Suntem pierduti!

   Reaminteste-ti o pata de culoare, o forma, o umbra.. un chip care te-a impresionat candva.. un an grozav.. Retraieste momente magice din viata ta.. Uita-te in oglinda.. observa ridurile, firele albe de par si intreaba-te cand au aparut? Deschide fereastra, priveste cu alti ochii lumea, oamenii pe langa care treci in graba zi de zi.
 Nu te mai grabi.. admira, asculta, simte, iubeste! Intinde o mana pentru a prinde alta!
  Sau fa tot ceea ce e necesar pentru a vedea din nou tabloul tau..creatia ta!


     Nu conteaza cat de departe suntem.. conteaza in ce directie ne indreptam!

Metafora paharului cu apa (_)

   De curand am vazut filmul Silver Linings Playbook (link aici) pe care vi-l recomand.. este un film bun, merita.. si mi-am adus aminte de o metafora mai veche de a mea din facultate, unde ne incurajau sa gandim in metafore in incercarea de a intelege mai bine orice..
   Metafora Paharului cu apa presupune sa vizualizezi un pahar transparent plin cu apa..totul limpede iar pe fundul paharului se afla un strat subtire de nisip..este simplu cu totii puteti sa va imaginati asta! Un pahar plin cu apa.. totul limpede..si nisipul.. armonie..
  Dar in urmatoarea secunda in pahar cade o pietricica, se misca incet pana ce atinge fundul paharului..apa se tulbura la fel de incet pana ce acopera intreg paharul..
   Dupa mai mult timp nisipul se decanteaza pe fundul paharului iar apa devine iar limpede.. si avem imaginea de la inceput dar si pietricica pe fundul paharului..

   Toata aceasta scena m-a ajutat sa am o alta imagine asupra mea si a celor din jurul meu.. Asa sunt si eu.. calm, linistit ca imaginea paharului de la inceput.. uneori vine cate un element perturbator ce tulbura tot.
   Insa lucrurile nu se rezolva de la sine.. sa asteptam o vreme pana ce apa se limpezeste in mod natural.. Este nevoie de vointa, de efort, emotie si tot procesul de readaptare este unul de durata insa cu fiecare pas facut avem o imagine din ce in ce mai clara a paharului.. Piatra poate simboliza conflictele noastre interioare.. frica, ura, iubire, lipsuri, dorinte..
Dar din moment ce a intrat in pahar ea ramane o mica parte din imaginea de ansamblu chiar daca apa este din nou limpede.. ea va fi mereu prezenta.

   O singura pietricica nu o fi o asa mare tragedie insa imaginea de mai sus este doar un ideal.. Realitatea este mai dura..cu mult mai multe pietre.. uneori cu paharul plin de pietre si prea putina apa..

  Fascinant in oameni este procesul de limpezire, de linistire a apei.. avem in noi aceasta forta imensa sa revenim, sa reconfiguram, restructuram.. Putem sa privim aceeasi imagine insa dintr-o noua perspectiva de fiecare data cand este necesar.. Avem toate abilitatile necesare.. Ne putem readapta la orice..
      Ciudat este faptul ca aceasta forta care ne linisteste este aceeasi forta ce ne aduce o noua piatra in pahar..