Două ore mai târziu drumul meu se oprește în fața unei case impunătoare.
Sunt dus prin niște camere slab luminate, zăresc câteva forme fantomatice din linii drepte și anoste..
Bărbatul ce m-a adus aici, m-a lăsat.. jos sprijinit de perete și se deschide o ușă masivă.
O încăpere obscură cu rafturi simetrice și o liniște totală..
Cum intru o voce entuziasmată:
< 'Atentie tovarăși!!' >
Și brusc locul prinde viață, o mulțime haotică de glasuri : ' Bun venit - Pleacă - Ce tovarăș? - Undee? - Este un peisaj? - Vine iarna? - Te iubesc, Vasileasco!'
Unele lângă altele, așezate ca niște piese de domino zeci de tablouri..
Și totul se calmează subit când se închide ușa. Toți privesc lung la ușă..
Aud în fundal o voce subțire, feminină, senzuală:
'-Mă băiete da' tu ce fel de tablou ești? Că eu nu prea te înțeleg.. Iar eu am văzut destule la viața mea.. Am avut bărbați adevărați da' tu nu semeni cu niciunul.'
Încă priveam la ușă când aceste vorbe au pătruns în mine.. Simt cum universul meu se lărgește.. Un tablou a avut bărbați?? Ce o vrea să însemne și asta?
Sunt pierdut!
Tabloul din stânga mea un copil mă privește uimit.. Cu o voce de adult, blândă îmi spune:
'-Ea este Vasileasca de la doi. În tinerețe a fost o mare speranță, balerină.. Ghinionul ei este că a ajuns la una Vasileasca, femeie ce adora să trăiască cât mai multe. Asta până a prins-o bărbacsu' cu un vecin. El a scăpat.. era mare om prin partid, ea nu a mai prins lumina zilei. Iar balerina noastră a fost singurul martor.. A cedat și de atunci crede că Vasileasca s-a reîncarnat în ea.
Eu sunt Tache, copil născut aici în București, crescut pe străzi la tarabă.. Cu ceva noroc am fost cumpărat de un înalt membru de partid și am ajuns aici în depozitul său personal. Tu cine ești?'
(hotărât spun) -Eu sunt Tenismenu'!
(Tache nedumerit) '-Bine, bine dar tenismenul unde este? Eu văd doar un teren gol de tenis.'
-Păi asta este ideea: Eu sunt un manifest! Privitorul trebuie să-și imagineze că el este tenismenul.. că în acea clipă magică este tot ceea ce ar fi vrut fie cândva în tinerețe. Dar a ales alt drum din diverse rațiuni.
Toți se uită dezorientați, nelămuriți la mine.. Dacă ar avea mâini s-ar scărpina în cap.
Un peisaj de munte mă întreabă:
'-Băiete tu vezi marea cu o plajă albă nesfârșită în tabloul meu?'
Mă uit atent, mă concentrez dar nu văd marea..
Îi spun: -Nu o văd!
(El): '-păi n-o vezi.. Imaginează-ți!'
Și începe să râdă isteric..
Întreaga suflare se animă și toți râd.. în hohote.. Se râde cu poftă până la lacrimi...
Rămân perplex!
Cu o voce puternică spun:
-Eu sunt un manifest! Provoc privitorul să-și imagineze, să se redescopere---
Sunt întrerup brusc! de o voce din fundal, un ecou:
'-Tu chiar ești un manifest.. al râsului! Cinste comediei!'
Iar hohotele se pornesc și mai tare.
S-au vărsat râuri de lacrimi în acea seară.. nimeni nu vedea Tenismenu' doar comediantu'.
Până târziu în noapte am fost furios și am tăcut. Am plâns.. Și tot ce îmi doream era ca noi tablourile să plângem cu lacrimi reale!
Este dimineață! Iar mica comunitate este iar zgomotoasă.. Se discută aprins, aproape brutal.. și fiecare are ceva de spus, de adăugat, de negat. Eu încă simțeam furie față de toți.
Tache îmi șoptește: 'Azi se dezbate cine este mai apreciat <carul cu boi> sau <țărani cosind>! Uite acolo Tabloul <țărani cosind>'
Mă uit curios și văd doi țărani în alb cosind pe deal. Totul este de o claritate impresionantă, este atât de real încât am senzația scena a avut loc cândva și acum a rămas captivă în tablou.
Întreb: Și <carul cu boi> unde este?
Tache oftează:
'-Nu este aici. Nu știu cum arată. Singurul care l-a văzut este domnul Simion. Noi doar ni l-am imaginat din spusele lui..
Domnul Simion a fost un mare boier în anii '40 asta până au venit comuniștii și i-au luat tot.. Muncă de generații întregi pierdută.. Azi tot ce a mai rămas din neamul Simion este acest tablou pictat chiar de el.'
Aud puternic un 'Liniște'
Toți tac.
Este domnul Simion:
'-Țărani cosind reflectă munca, truda și oamenii conectați cu pământul, ce au un respect profund față de acest dar. Oameni creați din pământ, ce învață de la părinți să-l muncească, să-l îngrijească, să-l sărute iar seară adorm liniștiți pe el. Iubesc pământul mai mult ca orice.
Dar azi a iubi pământul nu este ideologia partidului. Țăranii sunt luați de la sate și duși la orașe să muncească în uzine pentru viitorul socialismului.
Carul cu boi reflectă plecarea țăranului de la sat, încet și dureroasă, așa cum merg boii.. Ajunge la oraș un om sfâșiat și departe de ce a iubit cel mai mult, (răstit) pământul!!'
Și nimeni nu a mai spus ceva pentru tot restul zilei.
Se discută intens zi de zi și începusem să mă obișnuiesc cu noua mea viață..
Cred că au trecut vreo două luni și într-o zi sau noapte ușa se deschide
<'Atentie tovarăși!'>
Și am înghețat cu toții..
Aveam în fața noastră o sculptură.. un fel de băț, o formă ciudată firavă la bază și înclinată în partea de sus.
Vasileasca de la doi nedumerită: '-Mă da' tu ce ești? Că eu am văzut destule deastea la viața mea.. Da' să îi facă statuie.. asta n-am mai auzit.o'
Firava făptură a zis: 'Eu sunt o pasăre măiastră!'
Uimire totală.
Atunci eu Comediantul, hotărât, am spus: Păi și tu cum zbori că nu ai aripi? Stai acolo pe piedestal și îți imaginezi că 'zbori'?
S-a râs mult în acea seară.. în hohote.. Am râs pentru prima oară cu lacrimi..
Iar măiastra pasăre s-a transformat în Vasile, nenorocitul care a părăsit-o pe Vasileasca la altar în tinerețe.
