Intuneric in liniste,
cadere lina spre cer,
pe pamant sunt urme
si goala e aparenta gandului de inapoi.
In viata mergi tot inainte
pe drum..S-a stins
Lumina proaspata ce imprastie scanteia in speranta
Iar parul ei ravasit
si trupul ei pe jumatate gol
sunt dimineata in pat.
Doar dorul de chipul celuilalt
ajungand in vise,
o cascada si un zbor
Apar mereu in deriva.
Fara iesire si acoperit de zapada odata cu ploaia s-a dus..
marți, 19 iulie 2016
miercuri, 6 iulie 2016
Mergem?
-Mergem?
-Păi nu mai stăm?
-Nu, hai să plecăm, m-am plictisit.
-Bine. Ce mâncăm azi?
-Nu am nicio idee.
-Fac niște paste??
-Iar? Ce zici de o pizza?
-Hm.. Nu. Vreau ceva deosebit azi.
-Lămâie, tămâie și spăimâie.
-Crap umplut cu legume la cuptor.
-Să mănânc până crap?
-Mai bine nu plecam, acum îmi e foame.
-Nu începe. Vrei să ne întoarcem?
-Au crapi în parc?
-Doar porumbei.
-Prea mici, pentru ce foame am acum.
-Hai să bem ceva mai bine.
-Aici la terasă?
-Nu, acolo în mijlocul străzii.
-Aceasta este modul tău subtil de a spune că sunt grasă?
-Serios? Ce legătură are?
-Ai schimbat subiectul brusc! iar.
-Îmi este sete, aș bea ceva și nu vreau să mă gandesc doar la mâncare că nu-mi trece foamea doar cu gândul. Rabd în liniște!
-Păi cumpără o apă! și mergem spre casă. Nu! Tu vrei să lenevești pe un scaun, să scrii despre sexuletul nostru de azi-noapte. Să treacă timpul aiurea așa o perioadă până ți se 'ridică' iar cheful. Să ai inspirație noaptea.
-Iubito! Ieri aveam chef! Erai atât de atrăgătoare în rochia albă..
-Ah.. deci azi nu mai chef! Ce? sunt grasă? și nu îți mai plac? Ți-ai dat seama de asta aseară în timp ce..? La asta te gândești tu?
-Ce ai? Arăți foarte bine, te ador așa cum ești.
-Serios? Să recit din ce ai scris azi-dimineață? Deschid și ghilimelele?
-Auzi nu înțeleg de ce ești supărată! Ce s-a întâmplat? Aia e carte, ficțiune, creație, improvizație.. Dumnezeule!
-Dacă nu mă mai vrei pleacă și gata!
-Te vreau! Dar dacă o ții tot așa..
-Abia aștepți să îți dau drumul, că porumbeii aia din parc, să zbori spre înaltul cerului, liber și nevinovat!
-Tu chiar vrei să ne certăm??
-Păi nu ne certăm deja? Scuză-mă am uitat să închid gilimelele.
-Ajunge!
-Îmi ajunge punct .
-Păi nu mai stăm?
-Nu, hai să plecăm, m-am plictisit.
-Bine. Ce mâncăm azi?
-Nu am nicio idee.
-Fac niște paste??
-Iar? Ce zici de o pizza?
-Hm.. Nu. Vreau ceva deosebit azi.
-Lămâie, tămâie și spăimâie.
-Crap umplut cu legume la cuptor.
-Să mănânc până crap?
-Mai bine nu plecam, acum îmi e foame.
-Nu începe. Vrei să ne întoarcem?
-Au crapi în parc?
-Doar porumbei.
-Prea mici, pentru ce foame am acum.
-Hai să bem ceva mai bine.
-Aici la terasă?
-Nu, acolo în mijlocul străzii.
-Aceasta este modul tău subtil de a spune că sunt grasă?
-Serios? Ce legătură are?
-Ai schimbat subiectul brusc! iar.
-Îmi este sete, aș bea ceva și nu vreau să mă gandesc doar la mâncare că nu-mi trece foamea doar cu gândul. Rabd în liniște!
-Păi cumpără o apă! și mergem spre casă. Nu! Tu vrei să lenevești pe un scaun, să scrii despre sexuletul nostru de azi-noapte. Să treacă timpul aiurea așa o perioadă până ți se 'ridică' iar cheful. Să ai inspirație noaptea.
-Iubito! Ieri aveam chef! Erai atât de atrăgătoare în rochia albă..
-Ah.. deci azi nu mai chef! Ce? sunt grasă? și nu îți mai plac? Ți-ai dat seama de asta aseară în timp ce..? La asta te gândești tu?
-Ce ai? Arăți foarte bine, te ador așa cum ești.
-Serios? Să recit din ce ai scris azi-dimineață? Deschid și ghilimelele?
-Auzi nu înțeleg de ce ești supărată! Ce s-a întâmplat? Aia e carte, ficțiune, creație, improvizație.. Dumnezeule!
-Dacă nu mă mai vrei pleacă și gata!
-Te vreau! Dar dacă o ții tot așa..
-Abia aștepți să îți dau drumul, că porumbeii aia din parc, să zbori spre înaltul cerului, liber și nevinovat!
-Tu chiar vrei să ne certăm??
-Păi nu ne certăm deja? Scuză-mă am uitat să închid gilimelele.
-Ajunge!
-Îmi ajunge punct .
marți, 28 iunie 2016
Monologul Iuliei..
Am intrat în dormitor, încui ușa..
Acesta este momentul în care mi-aș dori să am puteri magice, să mă teleportez undeva departe, cât mai departe de aici.. Pe lună dacă se poate, să stau singură să nu văd pe nimeni, să nu aud niciun zgomot.
Să plâng.. până simt că mă doare din ce în ce mai tare pieptul, inima. Și apoi să râd cu poftă, să nu mă pot opri.. că totul a fost o glumă proastă, o piesă de teatru ratată, eșuată lamentabil ca atunci când îți place o rochie dar nu mai au numărul tău, și tu speri că mai au una ascunsa prin depozit.
Chiar mi-au dat lacrimile. Ce proastă sunt!
Urăsc să iubesc!
Asta simt acum.
Respir adânc!
Ura nu e tocmai o prietenă de-a mea, nu duce la nimic bun, de fapt nu duce la nimic.
Refuz să urăsc!
Strâng tot ce e al meu și plec..
Iar lui Tudor îi doresc tot binele din lume alături de Roxana, să trăiască împreună până la adânci bătrâneți. Să moară fericit!
Respir adânc!
Bach cello suite numărul 1..
Asta mă calmează acum..
Se rezolvă!
Încep să strâng..
Trebuie să mă grăbesc, să ies cât mai repede de aici, miroase urât!
Mă cazez la hotel câteva zile.. întotdeauna mi-am dorit să văd cum e să stai la hotel, să nu ai vecini cu ochiul pe vizor, să nu auzi muzica tare.. să nu intereseze pe nimeni unde pleci, de ce pleci și când vii..
Să fiu eu.. doar eu!
Iar seara într-o liniște maximă și globală, să mă trântesc în patul imens frântă de oboseală, să nu mai aud nimic, nici gândurile mele.
Hotel Cișmigiu.. i'm coming! Be ready!
Mi-e dor să ies aiurea prin parc, să mă plimb lent și să mă bucur de natură, să mănânc ciocolată pe bancă, să le dau și copiilor din parc.. să fiu mânjită toată la gură iar ei să râdă cu poftă.
N-am să mă șterg la gură. Să mă plimb așa pe stradă, să râdă toți pe la spatele meu, până ce găsesc pe unul cu destul curaj să-mi spună că-s murdară la gură.
Uneori simt că timpul asta trece prea repede iar eu gândesc prea încet!
Nu. nu plânge iar!
Nu ai timp să suferi! Nu azi!
Asta e! The show must go on!
Poate o să mă tund și eu, în sfârșit, pixie asimetric cum era Jennifer Lawrence acum doi ani.. Ce adorabilă a fost în American Hustle.
Chiar așa! Eu de ce nu am dat la actorie??
Am terminat aici!
Deci.. Hotel, parc, Hollywood..
Hm..
E bine și fără Hollywood.
Nu întinde coarda, Iulia!
Dacă ești fetiță cuminte îți iau o înghețată în parc..
Cu vanilie?
ieiiii.. înghețată cu multă vanilie!
Hm.. uneori mă port copilărește, dar îmi place să mă prostesc.
Mă relaxează!
Tudore, te-am pupat, adică nu te pup.. te las!
Să-i mulțumesc??
Cum ar fi?
Îi scriu un bilet repede, îl las aici pe masă:
Acesta este momentul în care mi-aș dori să am puteri magice, să mă teleportez undeva departe, cât mai departe de aici.. Pe lună dacă se poate, să stau singură să nu văd pe nimeni, să nu aud niciun zgomot.
Să plâng.. până simt că mă doare din ce în ce mai tare pieptul, inima. Și apoi să râd cu poftă, să nu mă pot opri.. că totul a fost o glumă proastă, o piesă de teatru ratată, eșuată lamentabil ca atunci când îți place o rochie dar nu mai au numărul tău, și tu speri că mai au una ascunsa prin depozit.
Chiar mi-au dat lacrimile. Ce proastă sunt!
Urăsc să iubesc!
Asta simt acum.
Respir adânc!
Ura nu e tocmai o prietenă de-a mea, nu duce la nimic bun, de fapt nu duce la nimic.
Refuz să urăsc!
Strâng tot ce e al meu și plec..
Iar lui Tudor îi doresc tot binele din lume alături de Roxana, să trăiască împreună până la adânci bătrâneți. Să moară fericit!
Respir adânc!
Bach cello suite numărul 1..
Asta mă calmează acum..
Se rezolvă!
Încep să strâng..
Trebuie să mă grăbesc, să ies cât mai repede de aici, miroase urât!
Mă cazez la hotel câteva zile.. întotdeauna mi-am dorit să văd cum e să stai la hotel, să nu ai vecini cu ochiul pe vizor, să nu auzi muzica tare.. să nu intereseze pe nimeni unde pleci, de ce pleci și când vii..
Să fiu eu.. doar eu!
Iar seara într-o liniște maximă și globală, să mă trântesc în patul imens frântă de oboseală, să nu mai aud nimic, nici gândurile mele.
Hotel Cișmigiu.. i'm coming! Be ready!
Mi-e dor să ies aiurea prin parc, să mă plimb lent și să mă bucur de natură, să mănânc ciocolată pe bancă, să le dau și copiilor din parc.. să fiu mânjită toată la gură iar ei să râdă cu poftă.
N-am să mă șterg la gură. Să mă plimb așa pe stradă, să râdă toți pe la spatele meu, până ce găsesc pe unul cu destul curaj să-mi spună că-s murdară la gură.
Uneori simt că timpul asta trece prea repede iar eu gândesc prea încet!
Nu. nu plânge iar!
Nu ai timp să suferi! Nu azi!
Asta e! The show must go on!
Poate o să mă tund și eu, în sfârșit, pixie asimetric cum era Jennifer Lawrence acum doi ani.. Ce adorabilă a fost în American Hustle.
Chiar așa! Eu de ce nu am dat la actorie??
Am terminat aici!
Deci.. Hotel, parc, Hollywood..
Hm..
E bine și fără Hollywood.
Nu întinde coarda, Iulia!
Dacă ești fetiță cuminte îți iau o înghețată în parc..
Cu vanilie?
ieiiii.. înghețată cu multă vanilie!
Hm.. uneori mă port copilărește, dar îmi place să mă prostesc.
Mă relaxează!
Tudore, te-am pupat, adică nu te pup.. te las!
Să-i mulțumesc??
Cum ar fi?
Îi scriu un bilet repede, îl las aici pe masă:
'Mersi pentru libertate! Am plecat să prind fluturi în parc!'
luni, 27 iunie 2016
Două zile la mama..
Acum două zile..
Sunt în gara de Nord, mergem spre linia doi. Mă duc la mama!
Tudor încă mă ține strâns de mână. Mă întorc spre el, mă uit fix în ochii lui.. îmi zice zâmbind:
-Te iubesc mult, scumpo!
zâmbesc:
-Și eu te iubesc mult!
Îl sărut.
Se fluieră!
Mă urc în tren..
M.am așezat pe scaun lângă geam, Tudor îmi desenează cu degetul o inimă pe geamul prăfuit.
Adorm pe drum..
Mă trezesc când trece trenul peste podul de fier.
Am ajuns..
Aceeași gară mică, aceiași impiegați pe peron, aceleași culori spălăcite pe jos, pe clădiri, pe cer. Nu e nimic schimbat.
Cred că aș putea merge cu ochii închiși până acasă.
În fața blocului lui nea Murgoci, Dumnezeu să-l ierte, este o groapă mare și multe cabluri pe lângă..
Eh.. Termină primăria lucrarea până la următoarele alegeri.. Cine-i grăbește?
Așa e viața într-un oraș mic, lentă, fără grabă..
Dar când mă văd în fața blocului meu, mă cuprinde în tot corpul o emoție, mă întorc în trecut, în copilărie.. mă simt iar acea fetiță fără griji.
Acum o zi..
E sâmbătă și nu-mi aduc aminte când am petrecut ultima sâmbătă cu mama.. Ce repede trec anii.
Îi duc paharul cu apa și cele două pastile:
-Este ora unu!
Ea nu mă bagă în seamă. Se uită la tv.
Dar oare ce mai înțelege ea de acolo?
Mă pun în fața televizorului.
Ea, săraca, nu schițează niciun gest.. pare că se uită pierdută prin mine, undeva departe.
Pun mâna pe ea.
Tresare!
-S-a făcut unu, mamă, uite pastilele.
-Este unu deja? Da' repede mai trece timpul ăsta.
Le înghite și bea jumătate de pahar.
Acum 7 ore..
-Mamă eu am plecat. Stă tanti Florica cu tine, o pup pe frunte, ne auzim la telefon.
-Vă pup tanti Florica, orice aveți nevoie să mă sunați!
Am plecat!
Îmi e tare greu să o las așa.. Oare prezența mea o mai ajută cu ceva?
Acum două ore..
Vine Roxana să mă ia de la gară. Uite-o!
Pe un ton tremurând îmi spune:
-Cum a fost?
-Groaznic, teribil!
-Ești femeie puternică, vei trece și peste asta.
-Sper!
Am ajuns acasă.. Tudor evită să mă privească în ochi.
Dar oare ce mi s-a întâmplat? Este atât de vizibil?
Am iar depresie?
Să îi spun lui Tudor?
Îmi va zice să mă duc la doctor, să iau niște pastile să mă calmez și va fi bine.
Eu mă duc.. dar când mă întorc acasă îl mai găsesc pe Tudor al meu tot aici?
Așa sunt ei, când aud că iei pastile, preferă să plece, fug ca dracu' de tămâie.. Speră să găsească una mai normală!
Mai bine nu-i spun nimic!
Mă descurc eu..
Zâmbesc..
Îl sărut!
Acum o oră..
Sunt în dormitor, în pat, am ațipit puțin..
Mă duc în bucătărie..
Tudor și Roxana fumau..
Era un fum gros de îl tăiai cu cuțitul.
Mă duc la geam.
Aprind o țigară.
Amândoi sunt speriați, neliniștiți.
Tudor îmi zice tremurând:
-Iulia, te-am înșelat cu Roxana! și vineri și sâmbătă! Îmi pare sincer rău! Nu am scuze!
eu confuză:
-Cum adică înșelat?
-Adică am avut contact sexual cu ea.
-Am plecat două zile, la mama bolnavă. Două zile în care nu sunt lângă tine în ultimii trei ani.. Și tu ți-o tragi cu Roxana?
Două zile.. Animalule!
Îi trag o palmă peste față..
Am ieșit cu țigara aprinsă din bucătărie.. La Roxana nici nu m-am uitat!
Nu pot să cred că mi se întâmplă mie!!
Ce am făcut să merit toate astea??
Chiar acum..
Sunt în gara de Nord, merg spre linia doi. Mă duc la mama!
Sunt în gara de Nord, mergem spre linia doi. Mă duc la mama!
Tudor încă mă ține strâns de mână. Mă întorc spre el, mă uit fix în ochii lui.. îmi zice zâmbind:
-Te iubesc mult, scumpo!
zâmbesc:
-Și eu te iubesc mult!
Îl sărut.
Se fluieră!
Mă urc în tren..
M.am așezat pe scaun lângă geam, Tudor îmi desenează cu degetul o inimă pe geamul prăfuit.
Adorm pe drum..
Mă trezesc când trece trenul peste podul de fier.
Am ajuns..
Aceeași gară mică, aceiași impiegați pe peron, aceleași culori spălăcite pe jos, pe clădiri, pe cer. Nu e nimic schimbat.
Cred că aș putea merge cu ochii închiși până acasă.
În fața blocului lui nea Murgoci, Dumnezeu să-l ierte, este o groapă mare și multe cabluri pe lângă..
Eh.. Termină primăria lucrarea până la următoarele alegeri.. Cine-i grăbește?
Așa e viața într-un oraș mic, lentă, fără grabă..
Dar când mă văd în fața blocului meu, mă cuprinde în tot corpul o emoție, mă întorc în trecut, în copilărie.. mă simt iar acea fetiță fără griji.
Acum o zi..
E sâmbătă și nu-mi aduc aminte când am petrecut ultima sâmbătă cu mama.. Ce repede trec anii.
Îi duc paharul cu apa și cele două pastile:
-Este ora unu!
Ea nu mă bagă în seamă. Se uită la tv.
Dar oare ce mai înțelege ea de acolo?
Mă pun în fața televizorului.
Ea, săraca, nu schițează niciun gest.. pare că se uită pierdută prin mine, undeva departe.
Pun mâna pe ea.
Tresare!
-S-a făcut unu, mamă, uite pastilele.
-Este unu deja? Da' repede mai trece timpul ăsta.
Le înghite și bea jumătate de pahar.
Acum 7 ore..
-Mamă eu am plecat. Stă tanti Florica cu tine, o pup pe frunte, ne auzim la telefon.
-Vă pup tanti Florica, orice aveți nevoie să mă sunați!
Am plecat!
Îmi e tare greu să o las așa.. Oare prezența mea o mai ajută cu ceva?
Acum două ore..
Vine Roxana să mă ia de la gară. Uite-o!
Pe un ton tremurând îmi spune:
-Cum a fost?
-Groaznic, teribil!
-Ești femeie puternică, vei trece și peste asta.
-Sper!
Am ajuns acasă.. Tudor evită să mă privească în ochi.
Dar oare ce mi s-a întâmplat? Este atât de vizibil?
Am iar depresie?
Să îi spun lui Tudor?
Îmi va zice să mă duc la doctor, să iau niște pastile să mă calmez și va fi bine.
Eu mă duc.. dar când mă întorc acasă îl mai găsesc pe Tudor al meu tot aici?
Așa sunt ei, când aud că iei pastile, preferă să plece, fug ca dracu' de tămâie.. Speră să găsească una mai normală!
Mai bine nu-i spun nimic!
Mă descurc eu..
Zâmbesc..
Îl sărut!
Acum o oră..
Sunt în dormitor, în pat, am ațipit puțin..
Mă duc în bucătărie..
Tudor și Roxana fumau..
Era un fum gros de îl tăiai cu cuțitul.
Mă duc la geam.
Aprind o țigară.
Amândoi sunt speriați, neliniștiți.
Tudor îmi zice tremurând:
-Iulia, te-am înșelat cu Roxana! și vineri și sâmbătă! Îmi pare sincer rău! Nu am scuze!
eu confuză:
-Cum adică înșelat?
-Adică am avut contact sexual cu ea.
-Am plecat două zile, la mama bolnavă. Două zile în care nu sunt lângă tine în ultimii trei ani.. Și tu ți-o tragi cu Roxana?
Două zile.. Animalule!
Îi trag o palmă peste față..
Am ieșit cu țigara aprinsă din bucătărie.. La Roxana nici nu m-am uitat!
Nu pot să cred că mi se întâmplă mie!!
Ce am făcut să merit toate astea??
Chiar acum..
Sunt în gara de Nord, merg spre linia doi. Mă duc la mama!
marți, 21 iunie 2016
1:23 noaptea
Emisii de gaze, trasmisiuni radio, încălzire globală și un soare aflat în moarte clinică..
Atât am în minte.. Simplu:
Emisii de gaze, trasmisiuni radio, încălzire globală și un soare aflat în moarte clinică..
Mă uit la ceas.. 1:23 am
Am să mor de cald.
Mă întorc cu fața la perete crezând că o să-mi fie mai bine.
Eșec! Cald ca pe marte.
Am o iluzie de speranță că dacă mă întorc iar la margine, unde am fost acum cinci secunde, s-ar putea să fie răcoare.
Și dacă nu e măcar mă uit la ceas.
Fierb între betoane.
Ar prinde bine o țigară și puțin aer de afară.
Deschid geamul.
Pare a fi un miros de răcoare.
Aprind țigara!
Nici câinii nu mai latră pe căldura asta.
Oare cât o fi ceasu'?
Eu locuiesc la etajul trei iar până în dreptul etajului doi este un cireș cu o coroană bogată. Peste ani oare va ajunge până la geamul meu?
Ciudat este că frunzele se mișcă dar vântul nu bate. Scot mână pe geam.. nicio adiere.
Dar copacul se mișcă din ce în ce mai tare.
E clar! A înnebunit cireșu'!
Începe să se ridice din pământ. Cu tot cu rădăcini. Încet spre cer!
Eu scrumez!
De vârfurile subțiri ale rădăcinilor sunt înfășurate niște cabluri groase ce intră-n gaura recent apărută.
Se tot ridică până ce este la vreo cinci metri deasupra blocului meu.
Brusc se aprind în tot cireșul beculețe albastre, verzi, roșii, albe, galbene.
Crăciunul în mijlocul verii! Pe căldura asta?!
Noroc că erau vreo trei dinozauri în parcare.. d-ăia cu gâturile lungi ce respiră greu.. Se uită în stânga, că nu-i grăbește nimeni, se uită-n dreapta, să se asigure și vin încet spre cireș..
Au început să mănânce liniștiți iar săracele becuri încă luminau de vedeam dinozaurii în culori.. albastru, verde, roșu, alb, galben.
1:34 tare greu mai trece timpul ăsta!
Oricum, dimineața, tăiau vecinii cablurile că dacă plătesc mai mult la lumină!!
Atât am în minte.. Simplu:
Emisii de gaze, trasmisiuni radio, încălzire globală și un soare aflat în moarte clinică..
Mă uit la ceas.. 1:23 am
Am să mor de cald.
Mă întorc cu fața la perete crezând că o să-mi fie mai bine.
Eșec! Cald ca pe marte.
Am o iluzie de speranță că dacă mă întorc iar la margine, unde am fost acum cinci secunde, s-ar putea să fie răcoare.
Și dacă nu e măcar mă uit la ceas.
Fierb între betoane.
Ar prinde bine o țigară și puțin aer de afară.
Deschid geamul.
Pare a fi un miros de răcoare.
Aprind țigara!
Nici câinii nu mai latră pe căldura asta.
Oare cât o fi ceasu'?
Eu locuiesc la etajul trei iar până în dreptul etajului doi este un cireș cu o coroană bogată. Peste ani oare va ajunge până la geamul meu?
Ciudat este că frunzele se mișcă dar vântul nu bate. Scot mână pe geam.. nicio adiere.
Dar copacul se mișcă din ce în ce mai tare.
E clar! A înnebunit cireșu'!
Începe să se ridice din pământ. Cu tot cu rădăcini. Încet spre cer!
Eu scrumez!
De vârfurile subțiri ale rădăcinilor sunt înfășurate niște cabluri groase ce intră-n gaura recent apărută.
Se tot ridică până ce este la vreo cinci metri deasupra blocului meu.
Brusc se aprind în tot cireșul beculețe albastre, verzi, roșii, albe, galbene.
Crăciunul în mijlocul verii! Pe căldura asta?!
Noroc că erau vreo trei dinozauri în parcare.. d-ăia cu gâturile lungi ce respiră greu.. Se uită în stânga, că nu-i grăbește nimeni, se uită-n dreapta, să se asigure și vin încet spre cireș..
Au început să mănânce liniștiți iar săracele becuri încă luminau de vedeam dinozaurii în culori.. albastru, verde, roșu, alb, galben.
1:34 tare greu mai trece timpul ăsta!
Oricum, dimineața, tăiau vecinii cablurile că dacă plătesc mai mult la lumină!!
#recomand melodia de <aici>
Fragmente de gânduri
Fac fotografii de vreo doi ani.. iau aparatul și ies pe afară, mă plimb aiurea, mă relaxează să caut 'imaginea' și când o văd Bang!! o imortalizez, o capturez pe vecie și apoi zâmbesc! Cee?? Tocmai am făcut o fotografie faină!
Este o experiență grozavă.. un moment unic, special!
Dar se întâmplă să stau o oră fără a face o poză și atunci încerc să regăsesc din trecutul meu ceva, orice.. un gând, o emoție, o idee, chipul unui prieten drag, o discuție..
Și funcționeză! Brusc descopăr în jurul meu o mulțime de imagini ce așteaptă să fie trase în poze.
O bună fotografie de amator are un caracter întâmplător (neprevăzut, involuntar, ocazional) cu alte cuvinte se întâmplă lucruri pe care nu le poți controla tu că fotograf de exemplu un avion pe cer. Cam 90% dintr-o fotografie faină se datorează hazardului.
Dar tu poți controla, decide asupra locului unde ești dar mai ales ce fotografiezi, acel moment când să apeși pe buton..
10% se datorează raționalului, partea controlabilă..
Personal cred că un program de editare ucide plăcerea de a fotografia, de a fi un amator cu zâmbetul pe buze. :)
Nu mai trebuie să aștepți să treacă avionul pe cer, îl găsești pe google.
Desigur este util în anumite situații de a corecta mici defecte dar atât.
Dacă vrei să te relaxezi, ieși și caută 'imaginea'!
Vei fi omul potrivit la locul potrivit!
Acum câteva zile am făcut această fotografie pe lângă blocul meu. Am trecut de multe ori pe acolo dar atunci mi-a atras atenția. și Bang!
Ador să mă bucur de micile hazarduri frumoase!
Este o experiență grozavă.. un moment unic, special!
Dar se întâmplă să stau o oră fără a face o poză și atunci încerc să regăsesc din trecutul meu ceva, orice.. un gând, o emoție, o idee, chipul unui prieten drag, o discuție..
Și funcționeză! Brusc descopăr în jurul meu o mulțime de imagini ce așteaptă să fie trase în poze.
O bună fotografie de amator are un caracter întâmplător (neprevăzut, involuntar, ocazional) cu alte cuvinte se întâmplă lucruri pe care nu le poți controla tu că fotograf de exemplu un avion pe cer. Cam 90% dintr-o fotografie faină se datorează hazardului.
Dar tu poți controla, decide asupra locului unde ești dar mai ales ce fotografiezi, acel moment când să apeși pe buton..
10% se datorează raționalului, partea controlabilă..
Personal cred că un program de editare ucide plăcerea de a fotografia, de a fi un amator cu zâmbetul pe buze. :)
Nu mai trebuie să aștepți să treacă avionul pe cer, îl găsești pe google.
Desigur este util în anumite situații de a corecta mici defecte dar atât.
Dacă vrei să te relaxezi, ieși și caută 'imaginea'!
Vei fi omul potrivit la locul potrivit!
Acum câteva zile am făcut această fotografie pe lângă blocul meu. Am trecut de multe ori pe acolo dar atunci mi-a atras atenția. și Bang!
Ador să mă bucur de micile hazarduri frumoase!
- ART - not deliberate, not random, something in between!
marți, 14 iunie 2016
Dincolo de ziduri..
De ce tenismenu'? am fost întrebat de cineva după ce a citit la ' La linia orizontului'
Pentru că tenisul este un sport nobil, ce implică trupul și mintea.. Te forțează să te autodepasesti, să ajungi acolo unde nu ai mai fost niciodată.
Dar acest sport nu îți garantează câștiguri și un trai decent. Și majoritatea renunță! Aleg un drum mai sigur.. o meserie, un job mai bine-plătit.
Tenismenu' reflectă o dorință a tinereții, învăluită în vise.. pasiune!
Privitorul tabloului trebuie să-și imagineze cum ar fi arătat viața lui ca tenismen?
Ar fi fost mai împlinit?
....................
Gândim într-un spațiu închis, dominat de reguli, de ziduri..
Suntem limitați de propria imaginație dar mai ales de propriile nemulțumiri, lipsuri, dorințe uitate, pierdute.. Ele sunt zidurile! Freud le-a numit Inconștient!
Îl mai știți pe Marcel, autorul 'Tenismenului'?
Câți dintre voi au văzut în Marcel un sacrificiu? un destin frânt întins pe podea fără vlagă exact ca pasărea măiastră din final?
Cine a văzut în Marcel un vizionar, un simbol? Un tânăr care nu s-a prăpădit și a mers mai departe în ciuda greutăților, a schimbărilor.
Și nu se numește Marcel.. ci Adrian sau Mihai și în momentul acesta pictează!
Pentru că tenisul este un sport nobil, ce implică trupul și mintea.. Te forțează să te autodepasesti, să ajungi acolo unde nu ai mai fost niciodată.
Dar acest sport nu îți garantează câștiguri și un trai decent. Și majoritatea renunță! Aleg un drum mai sigur.. o meserie, un job mai bine-plătit.
Tenismenu' reflectă o dorință a tinereții, învăluită în vise.. pasiune!
Privitorul tabloului trebuie să-și imagineze cum ar fi arătat viața lui ca tenismen?
Ar fi fost mai împlinit?
....................
Gândim într-un spațiu închis, dominat de reguli, de ziduri..
Suntem limitați de propria imaginație dar mai ales de propriile nemulțumiri, lipsuri, dorințe uitate, pierdute.. Ele sunt zidurile! Freud le-a numit Inconștient!
Îl mai știți pe Marcel, autorul 'Tenismenului'?
Câți dintre voi au văzut în Marcel un sacrificiu? un destin frânt întins pe podea fără vlagă exact ca pasărea măiastră din final?
Cine a văzut în Marcel un vizionar, un simbol? Un tânăr care nu s-a prăpădit și a mers mai departe în ciuda greutăților, a schimbărilor.
Și nu se numește Marcel.. ci Adrian sau Mihai și în momentul acesta pictează!
luni, 13 iunie 2016
La linia orizontului - Capitolul 3.
Au trecut anii și în sfârșit mi-am văzut visul împlinit. Am ajuns într-un mare muzeu bucureștean.. Eu, Comediantul, cap de afiș..
Venea lumea buluc, se înghesuiau, se împingeau să vadă tablouri.. Nu puteam gândi nimic ziua pentru că mă hipnotizau toți cu niște lumini puternice, blițuri dacă cunoașteți..
Ziua era o căldură infernală, mă topea, simțeam că leșin dar mai tare mă durea pe interior monotonia. La răcoarea nopții petreceam cele mă frumoase clipe, în liniște absolută alături de alte capodopere.. încă aveam speranța că eu mai am multe de văzut.
Timpul trecea încet iar eu stăteam. eram gol, pustiit de orice emoție, gând, amintire, speranță.
Oare cum arăta Marcel? încerc să mi-l reamintesc dar tot ce îmi vine în minte este acea linie anostă a orizontului.
Aud o voce cunoscută.. Să fie a lui? Delirez?
Deschid ochii și în fața mea, pe celălalt perete stă agățată Vasileasca de la doi.
o strig cu toată puterea: Vasileasco!
Ea: 'Tenismene, ce e cu tine aici?'
eu: pierd vremea aiurea.
Ea: 'Sunt Balerina.. Nu mai sunt Vasileasca!'
uimit: Cum așa?
Ea: 'Acolo ne distram și noi.. glumeam, să ne simțim bine că altfel o luam razna cu toții în beciul ăla.
Acum îmi urmez visul meu...sunt balerină.'
Treptat zilele au devenit tot mai lungi și mai luminoase alături de Balerină.
Blițurile sau mulțimile zgomotoase nu mă mai deranjau.. O aveam pe ea lângă mine.
Rădeam împreună toată ziua, imităm privitorii și ne distrăm copios pe seamă lor..
Iar nopțile eu fredonăm iar ea dansa..
Am trăit cea mai frumoasă perioadă atunci, acolo, cu ea.
Anii se scurgeau iar noi ne iubeam tot mai mult..
În ultimul timp mulțimile de altădată au dispărut.. Era criză economică! dar noi nu înțelegeam ce e criza. O aveam pe ea iar restul nu mai conta.
Totul s-a schimbat într-o zi când directoarea muzeului alături de un domn bine-îmbrăcat s-au oprit în fața mea.
'-El este celebrul Tenismenu'!''
Fața domnnului anostă, împietrită se schimbă încet. Câteva secunde mai târziu zâmbește.. Se uită visător... Ca Marcel!
'-Această lucrare a fost făcută de un anonim, un tânăr ce a dat tabloul drept cadou unui fost demnitar comunist să îi găsească de muncă la București printr-un muzeu. Povestea spune că a rămas cu o sticlă de whiskey, cadou din partea demnitarului iar locul de muncă nu l-a mai primit din cauza revoluției.. au venit alții la putere, demnitarul arestat și toată averea a trecut în patrimoniul statului. De tânăr nu se mai știe nimic în domeniul artistic, probabil își îneacă și acum amarul în alcool dacă nu s-a prăpădit până acum.'
'-Ofer 4 milioane de euro cash!'
Sunt împietrit. Marcel s-a prăpădit.. Destinul glorios din acea seară s-a pierdut. Nu am putut să-l salvez.. iar asta este o durere nouă și apăsătoare.
Trăiam un coșmar!
A două zi sunt împachetat și trimis nu știu unde.. Am reușit să arunc o ultimă privire la ea.. Avea ochii închiși.
Un alt beci întunecat sau oricare muzeu din lume. Eram prizonier!
Sunt iar pe drum.
Nu reușesc să înțeleg destinul meu.
Mă gândesc la Marcel.. Cum au arătat ultimele lui zile? Ce a simțit visătorul ce zbura în fiecare noapte dincolo de linia orizontului?
A rămas fără aripi..
Acesta este și destinul meu.
Am ajuns într-un beci în fața unei uși masive. Închid ochii!
....
O bubuitură puternică mă trezește din amorțeală. Sunt înmărmurit! Este pasărea măiastră.. întinsă pe podea.. A zburat!
În fața mea cu ochii închiși Balerina!!
O strig..nu mă aude.. Mai tare, mai răsunător! Dar ea era pierdută!
O strig iar: Vasileasco!
A deschis ochii și chipul împietrit se transformă în zâmbet.
Urma să ne petrecem restul zilelor împreună până când culorile deveneau mai palide.. dar noi ne simțeam tot mai vii!
Acesta a fost destinul Tenismenului alături de Balerină până ce praful îi va acoperi de tot..
Sfârșit
Sau el halucina iar Balerina lui nu se află cu el în beci..
Un alt Sfârșit
Venea lumea buluc, se înghesuiau, se împingeau să vadă tablouri.. Nu puteam gândi nimic ziua pentru că mă hipnotizau toți cu niște lumini puternice, blițuri dacă cunoașteți..
Ziua era o căldură infernală, mă topea, simțeam că leșin dar mai tare mă durea pe interior monotonia. La răcoarea nopții petreceam cele mă frumoase clipe, în liniște absolută alături de alte capodopere.. încă aveam speranța că eu mai am multe de văzut.
Timpul trecea încet iar eu stăteam. eram gol, pustiit de orice emoție, gând, amintire, speranță.
Oare cum arăta Marcel? încerc să mi-l reamintesc dar tot ce îmi vine în minte este acea linie anostă a orizontului.
Aud o voce cunoscută.. Să fie a lui? Delirez?
Deschid ochii și în fața mea, pe celălalt perete stă agățată Vasileasca de la doi.
o strig cu toată puterea: Vasileasco!
Ea: 'Tenismene, ce e cu tine aici?'
eu: pierd vremea aiurea.
Ea: 'Sunt Balerina.. Nu mai sunt Vasileasca!'
uimit: Cum așa?
Ea: 'Acolo ne distram și noi.. glumeam, să ne simțim bine că altfel o luam razna cu toții în beciul ăla.
Acum îmi urmez visul meu...sunt balerină.'
Treptat zilele au devenit tot mai lungi și mai luminoase alături de Balerină.
Blițurile sau mulțimile zgomotoase nu mă mai deranjau.. O aveam pe ea lângă mine.
Rădeam împreună toată ziua, imităm privitorii și ne distrăm copios pe seamă lor..
Iar nopțile eu fredonăm iar ea dansa..
Am trăit cea mai frumoasă perioadă atunci, acolo, cu ea.
Anii se scurgeau iar noi ne iubeam tot mai mult..
În ultimul timp mulțimile de altădată au dispărut.. Era criză economică! dar noi nu înțelegeam ce e criza. O aveam pe ea iar restul nu mai conta.
Totul s-a schimbat într-o zi când directoarea muzeului alături de un domn bine-îmbrăcat s-au oprit în fața mea.
'-El este celebrul Tenismenu'!''
Fața domnnului anostă, împietrită se schimbă încet. Câteva secunde mai târziu zâmbește.. Se uită visător... Ca Marcel!
'-Această lucrare a fost făcută de un anonim, un tânăr ce a dat tabloul drept cadou unui fost demnitar comunist să îi găsească de muncă la București printr-un muzeu. Povestea spune că a rămas cu o sticlă de whiskey, cadou din partea demnitarului iar locul de muncă nu l-a mai primit din cauza revoluției.. au venit alții la putere, demnitarul arestat și toată averea a trecut în patrimoniul statului. De tânăr nu se mai știe nimic în domeniul artistic, probabil își îneacă și acum amarul în alcool dacă nu s-a prăpădit până acum.'
'-Ofer 4 milioane de euro cash!'
Sunt împietrit. Marcel s-a prăpădit.. Destinul glorios din acea seară s-a pierdut. Nu am putut să-l salvez.. iar asta este o durere nouă și apăsătoare.
Trăiam un coșmar!
A două zi sunt împachetat și trimis nu știu unde.. Am reușit să arunc o ultimă privire la ea.. Avea ochii închiși.
Un alt beci întunecat sau oricare muzeu din lume. Eram prizonier!
Sunt iar pe drum.
Nu reușesc să înțeleg destinul meu.
Mă gândesc la Marcel.. Cum au arătat ultimele lui zile? Ce a simțit visătorul ce zbura în fiecare noapte dincolo de linia orizontului?
A rămas fără aripi..
Acesta este și destinul meu.
Am ajuns într-un beci în fața unei uși masive. Închid ochii!
....
O bubuitură puternică mă trezește din amorțeală. Sunt înmărmurit! Este pasărea măiastră.. întinsă pe podea.. A zburat!
În fața mea cu ochii închiși Balerina!!
O strig..nu mă aude.. Mai tare, mai răsunător! Dar ea era pierdută!
O strig iar: Vasileasco!
A deschis ochii și chipul împietrit se transformă în zâmbet.
Urma să ne petrecem restul zilelor împreună până când culorile deveneau mai palide.. dar noi ne simțeam tot mai vii!
Acesta a fost destinul Tenismenului alături de Balerină până ce praful îi va acoperi de tot..
Sfârșit
Sau el halucina iar Balerina lui nu se află cu el în beci..
Un alt Sfârșit
La linia orizontului - Capitolul 2.
Două ore mai târziu drumul meu se oprește în fața unei case impunătoare.
Sunt dus prin niște camere slab luminate, zăresc câteva forme fantomatice din linii drepte și anoste..
Bărbatul ce m-a adus aici, m-a lăsat.. jos sprijinit de perete și se deschide o ușă masivă.
O încăpere obscură cu rafturi simetrice și o liniște totală..
Cum intru o voce entuziasmată:
< 'Atentie tovarăși!!' >
Și brusc locul prinde viață, o mulțime haotică de glasuri : ' Bun venit - Pleacă - Ce tovarăș? - Undee? - Este un peisaj? - Vine iarna? - Te iubesc, Vasileasco!'
Unele lângă altele, așezate ca niște piese de domino zeci de tablouri..
Și totul se calmează subit când se închide ușa. Toți privesc lung la ușă..
Aud în fundal o voce subțire, feminină, senzuală:
'-Mă băiete da' tu ce fel de tablou ești? Că eu nu prea te înțeleg.. Iar eu am văzut destule la viața mea.. Am avut bărbați adevărați da' tu nu semeni cu niciunul.'
Încă priveam la ușă când aceste vorbe au pătruns în mine.. Simt cum universul meu se lărgește.. Un tablou a avut bărbați?? Ce o vrea să însemne și asta?
Sunt pierdut!
Tabloul din stânga mea un copil mă privește uimit.. Cu o voce de adult, blândă îmi spune:
'-Ea este Vasileasca de la doi. În tinerețe a fost o mare speranță, balerină.. Ghinionul ei este că a ajuns la una Vasileasca, femeie ce adora să trăiască cât mai multe. Asta până a prins-o bărbacsu' cu un vecin. El a scăpat.. era mare om prin partid, ea nu a mai prins lumina zilei. Iar balerina noastră a fost singurul martor.. A cedat și de atunci crede că Vasileasca s-a reîncarnat în ea.
Eu sunt Tache, copil născut aici în București, crescut pe străzi la tarabă.. Cu ceva noroc am fost cumpărat de un înalt membru de partid și am ajuns aici în depozitul său personal. Tu cine ești?'
(hotărât spun) -Eu sunt Tenismenu'!
(Tache nedumerit) '-Bine, bine dar tenismenul unde este? Eu văd doar un teren gol de tenis.'
-Păi asta este ideea: Eu sunt un manifest! Privitorul trebuie să-și imagineze că el este tenismenul.. că în acea clipă magică este tot ceea ce ar fi vrut fie cândva în tinerețe. Dar a ales alt drum din diverse rațiuni.
Toți se uită dezorientați, nelămuriți la mine.. Dacă ar avea mâini s-ar scărpina în cap.
Un peisaj de munte mă întreabă:
'-Băiete tu vezi marea cu o plajă albă nesfârșită în tabloul meu?'
Mă uit atent, mă concentrez dar nu văd marea..
Îi spun: -Nu o văd!
(El): '-păi n-o vezi.. Imaginează-ți!'
Și începe să râdă isteric..
Întreaga suflare se animă și toți râd.. în hohote.. Se râde cu poftă până la lacrimi...
Rămân perplex!
Cu o voce puternică spun:
-Eu sunt un manifest! Provoc privitorul să-și imagineze, să se redescopere---
Sunt întrerup brusc! de o voce din fundal, un ecou:
'-Tu chiar ești un manifest.. al râsului! Cinste comediei!'
Iar hohotele se pornesc și mai tare.
S-au vărsat râuri de lacrimi în acea seară.. nimeni nu vedea Tenismenu' doar comediantu'.
Până târziu în noapte am fost furios și am tăcut. Am plâns.. Și tot ce îmi doream era ca noi tablourile să plângem cu lacrimi reale!
Este dimineață! Iar mica comunitate este iar zgomotoasă.. Se discută aprins, aproape brutal.. și fiecare are ceva de spus, de adăugat, de negat. Eu încă simțeam furie față de toți.
Tache îmi șoptește: 'Azi se dezbate cine este mai apreciat <carul cu boi> sau <țărani cosind>! Uite acolo Tabloul <țărani cosind>'
Mă uit curios și văd doi țărani în alb cosind pe deal. Totul este de o claritate impresionantă, este atât de real încât am senzația scena a avut loc cândva și acum a rămas captivă în tablou.
Întreb: Și <carul cu boi> unde este?
Tache oftează:
'-Nu este aici. Nu știu cum arată. Singurul care l-a văzut este domnul Simion. Noi doar ni l-am imaginat din spusele lui..
Domnul Simion a fost un mare boier în anii '40 asta până au venit comuniștii și i-au luat tot.. Muncă de generații întregi pierdută.. Azi tot ce a mai rămas din neamul Simion este acest tablou pictat chiar de el.'
Aud puternic un 'Liniște'
Toți tac.
Este domnul Simion:
'-Țărani cosind reflectă munca, truda și oamenii conectați cu pământul, ce au un respect profund față de acest dar. Oameni creați din pământ, ce învață de la părinți să-l muncească, să-l îngrijească, să-l sărute iar seară adorm liniștiți pe el. Iubesc pământul mai mult ca orice.
Dar azi a iubi pământul nu este ideologia partidului. Țăranii sunt luați de la sate și duși la orașe să muncească în uzine pentru viitorul socialismului.
Carul cu boi reflectă plecarea țăranului de la sat, încet și dureroasă, așa cum merg boii.. Ajunge la oraș un om sfâșiat și departe de ce a iubit cel mai mult, (răstit) pământul!!'
Și nimeni nu a mai spus ceva pentru tot restul zilei.
Se discută intens zi de zi și începusem să mă obișnuiesc cu noua mea viață..
Cred că au trecut vreo două luni și într-o zi sau noapte ușa se deschide
<'Atentie tovarăși!'>
Și am înghețat cu toții..
Aveam în fața noastră o sculptură.. un fel de băț, o formă ciudată firavă la bază și înclinată în partea de sus.
Vasileasca de la doi nedumerită: '-Mă da' tu ce ești? Că eu am văzut destule deastea la viața mea.. Da' să îi facă statuie.. asta n-am mai auzit.o'
Firava făptură a zis: 'Eu sunt o pasăre măiastră!'
Uimire totală.
Atunci eu Comediantul, hotărât, am spus: Păi și tu cum zbori că nu ai aripi? Stai acolo pe piedestal și îți imaginezi că 'zbori'?
S-a râs mult în acea seară.. în hohote.. Am râs pentru prima oară cu lacrimi..
Iar măiastra pasăre s-a transformat în Vasile, nenorocitul care a părăsit-o pe Vasileasca la altar în tinerețe.
Sunt dus prin niște camere slab luminate, zăresc câteva forme fantomatice din linii drepte și anoste..
Bărbatul ce m-a adus aici, m-a lăsat.. jos sprijinit de perete și se deschide o ușă masivă.
O încăpere obscură cu rafturi simetrice și o liniște totală..
Cum intru o voce entuziasmată:
< 'Atentie tovarăși!!' >
Și brusc locul prinde viață, o mulțime haotică de glasuri : ' Bun venit - Pleacă - Ce tovarăș? - Undee? - Este un peisaj? - Vine iarna? - Te iubesc, Vasileasco!'
Unele lângă altele, așezate ca niște piese de domino zeci de tablouri..
Și totul se calmează subit când se închide ușa. Toți privesc lung la ușă..
Aud în fundal o voce subțire, feminină, senzuală:
'-Mă băiete da' tu ce fel de tablou ești? Că eu nu prea te înțeleg.. Iar eu am văzut destule la viața mea.. Am avut bărbați adevărați da' tu nu semeni cu niciunul.'
Încă priveam la ușă când aceste vorbe au pătruns în mine.. Simt cum universul meu se lărgește.. Un tablou a avut bărbați?? Ce o vrea să însemne și asta?
Sunt pierdut!
Tabloul din stânga mea un copil mă privește uimit.. Cu o voce de adult, blândă îmi spune:
'-Ea este Vasileasca de la doi. În tinerețe a fost o mare speranță, balerină.. Ghinionul ei este că a ajuns la una Vasileasca, femeie ce adora să trăiască cât mai multe. Asta până a prins-o bărbacsu' cu un vecin. El a scăpat.. era mare om prin partid, ea nu a mai prins lumina zilei. Iar balerina noastră a fost singurul martor.. A cedat și de atunci crede că Vasileasca s-a reîncarnat în ea.
Eu sunt Tache, copil născut aici în București, crescut pe străzi la tarabă.. Cu ceva noroc am fost cumpărat de un înalt membru de partid și am ajuns aici în depozitul său personal. Tu cine ești?'
(hotărât spun) -Eu sunt Tenismenu'!
(Tache nedumerit) '-Bine, bine dar tenismenul unde este? Eu văd doar un teren gol de tenis.'
-Păi asta este ideea: Eu sunt un manifest! Privitorul trebuie să-și imagineze că el este tenismenul.. că în acea clipă magică este tot ceea ce ar fi vrut fie cândva în tinerețe. Dar a ales alt drum din diverse rațiuni.
Toți se uită dezorientați, nelămuriți la mine.. Dacă ar avea mâini s-ar scărpina în cap.
Un peisaj de munte mă întreabă:
'-Băiete tu vezi marea cu o plajă albă nesfârșită în tabloul meu?'
Mă uit atent, mă concentrez dar nu văd marea..
Îi spun: -Nu o văd!
(El): '-păi n-o vezi.. Imaginează-ți!'
Și începe să râdă isteric..
Întreaga suflare se animă și toți râd.. în hohote.. Se râde cu poftă până la lacrimi...
Rămân perplex!
Cu o voce puternică spun:
-Eu sunt un manifest! Provoc privitorul să-și imagineze, să se redescopere---
Sunt întrerup brusc! de o voce din fundal, un ecou:
'-Tu chiar ești un manifest.. al râsului! Cinste comediei!'
Iar hohotele se pornesc și mai tare.
S-au vărsat râuri de lacrimi în acea seară.. nimeni nu vedea Tenismenu' doar comediantu'.
Până târziu în noapte am fost furios și am tăcut. Am plâns.. Și tot ce îmi doream era ca noi tablourile să plângem cu lacrimi reale!
Este dimineață! Iar mica comunitate este iar zgomotoasă.. Se discută aprins, aproape brutal.. și fiecare are ceva de spus, de adăugat, de negat. Eu încă simțeam furie față de toți.
Tache îmi șoptește: 'Azi se dezbate cine este mai apreciat <carul cu boi> sau <țărani cosind>! Uite acolo Tabloul <țărani cosind>'
Mă uit curios și văd doi țărani în alb cosind pe deal. Totul este de o claritate impresionantă, este atât de real încât am senzația scena a avut loc cândva și acum a rămas captivă în tablou.
Întreb: Și <carul cu boi> unde este?
Tache oftează:
'-Nu este aici. Nu știu cum arată. Singurul care l-a văzut este domnul Simion. Noi doar ni l-am imaginat din spusele lui..
Domnul Simion a fost un mare boier în anii '40 asta până au venit comuniștii și i-au luat tot.. Muncă de generații întregi pierdută.. Azi tot ce a mai rămas din neamul Simion este acest tablou pictat chiar de el.'
Aud puternic un 'Liniște'
Toți tac.
Este domnul Simion:
'-Țărani cosind reflectă munca, truda și oamenii conectați cu pământul, ce au un respect profund față de acest dar. Oameni creați din pământ, ce învață de la părinți să-l muncească, să-l îngrijească, să-l sărute iar seară adorm liniștiți pe el. Iubesc pământul mai mult ca orice.
Dar azi a iubi pământul nu este ideologia partidului. Țăranii sunt luați de la sate și duși la orașe să muncească în uzine pentru viitorul socialismului.
Carul cu boi reflectă plecarea țăranului de la sat, încet și dureroasă, așa cum merg boii.. Ajunge la oraș un om sfâșiat și departe de ce a iubit cel mai mult, (răstit) pământul!!'
Și nimeni nu a mai spus ceva pentru tot restul zilei.
Se discută intens zi de zi și începusem să mă obișnuiesc cu noua mea viață..
Cred că au trecut vreo două luni și într-o zi sau noapte ușa se deschide
<'Atentie tovarăși!'>
Și am înghețat cu toții..
Aveam în fața noastră o sculptură.. un fel de băț, o formă ciudată firavă la bază și înclinată în partea de sus.
Vasileasca de la doi nedumerită: '-Mă da' tu ce ești? Că eu am văzut destule deastea la viața mea.. Da' să îi facă statuie.. asta n-am mai auzit.o'
Firava făptură a zis: 'Eu sunt o pasăre măiastră!'
Uimire totală.
Atunci eu Comediantul, hotărât, am spus: Păi și tu cum zbori că nu ai aripi? Stai acolo pe piedestal și îți imaginezi că 'zbori'?
S-a râs mult în acea seară.. în hohote.. Am râs pentru prima oară cu lacrimi..
Iar măiastra pasăre s-a transformat în Vasile, nenorocitul care a părăsit-o pe Vasileasca la altar în tinerețe.
La linia orizontului - Capitolul 1.
La linia orizontului
M-am născut într-o cameră mică cu vedere spre câmp, de unde se vedea
clar o linie absolută a orizontului, la periferia unui orășel de provincie.
Era o seară de basm, cu aer de sărbătoare, entuziasmul deborda pe străzile pustii iar sonorul televizorului răsuna puternic în tot blocul.. toți erau adunați acolo la vecinu' de la trei.
Se anunța o minune iar lumea era pregătită..
Nu eram eu minunea. Era un meci de fotbal! Juca Steaua la Sevilla!
Dar am știut că în acea seară încă o stea a răsărit.. eu!
La fluierul de start eram doar câteva linii albe dar minunea se întâmpla.. Cuprins de magia serii am început să devin tot mai colorat, cu linii și forme iar speranța se umplea odată cu pânza.
Totul a durat până aproape de dimineață, un proces lung și extenuant finalizat cu ultimele retușuri ale unei forme fantomatice.. atunci am văzut pentru prima oară lumina soarelui, am simțit puterea lui cuprinzătoare!
Se oprește. Mă privește iar pe chipul epuizat apare un zâmbet. Marcel aruncă hotărât pensula pe podea, se duce la fereastră și cu o privire visătoare spre îndepărtatul orizont este cuprins de lumina puternică a reflectoarelor din marile orașe ale lumii.. Așa cum Steaua a fost în acea seară.. Urma să vină vremuri frumoase!
Două luni mai târziu părăseam acea cameră obscură, ce mă sufoca din ce în ce mai tare.. Am privit ultima oară toate culorile irosite aiurea pe parchetul de lemn, cele trei începuturi de tablou, pereții cenușii prăfuiți.. Dar mai ales pe el, pe Marcel.. pictorul ce mi-a dat viață iar eu îi dădeam speranța unei vieți mai bune..
Amândoi eram entuziasmați și încrezători la viitorul ce bătea la ușă.. Îmi doresc să rămân mult timp la fel de colorat și viu.
Toată lumea câștiga pe urma tranzacției mele, toți erau fericiți și mulțumiți.. Așa se trăia atunci.
Îmi cer scuze, am uitat să mă prezint: Tenismenu'
Am plecat la un drum lung spre capitală, nerăbdător și energic la aventură ce urma să vină. Preț de câteva ceasuri am urmărit o linie anostă a orizontului.. mă adoarme încet.
Mă trezesc zduncinat, o hărmălaie imensă mă stăpânește. Sunete, lumini, voci dar mai ales arhitectură impresionantă, clădiri ce se înalță până la cer le văd uimit pentru prima oară. Am ajuns!
Sunt repede dus într-o sală uriașă, iar lumina albă din abundență aproape că mă orbește.. Mă acomodez și încep să văd mai clar o mulțime de oameni.. De unde au apărut atâția?
Sunt blocat!
Observ cum fețele lor anoste, împietrite se schimbă încet. Câteva secunde mai târziu cu toții zâmbesc.. Se uită visători... Ca Marcel în acea dimineață.
O Doamne.. aduc zâmbete. Îți mulțumesc!
Dar mă trezesc iar! Sunt încă pe drum. E seară și în depărtare văd o imensă lumină cum izvorăște din pământ spre măreția cerului. Admir toată această galaxie a Bucureștiului..
Așteptați! Mai vine o stea! (zâmbesc)
M-am născut într-o cameră mică cu vedere spre câmp, de unde se vedea
clar o linie absolută a orizontului, la periferia unui orășel de provincie.
Era o seară de basm, cu aer de sărbătoare, entuziasmul deborda pe străzile pustii iar sonorul televizorului răsuna puternic în tot blocul.. toți erau adunați acolo la vecinu' de la trei.
Se anunța o minune iar lumea era pregătită..
Nu eram eu minunea. Era un meci de fotbal! Juca Steaua la Sevilla!
Dar am știut că în acea seară încă o stea a răsărit.. eu!
La fluierul de start eram doar câteva linii albe dar minunea se întâmpla.. Cuprins de magia serii am început să devin tot mai colorat, cu linii și forme iar speranța se umplea odată cu pânza.
Totul a durat până aproape de dimineață, un proces lung și extenuant finalizat cu ultimele retușuri ale unei forme fantomatice.. atunci am văzut pentru prima oară lumina soarelui, am simțit puterea lui cuprinzătoare!
Se oprește. Mă privește iar pe chipul epuizat apare un zâmbet. Marcel aruncă hotărât pensula pe podea, se duce la fereastră și cu o privire visătoare spre îndepărtatul orizont este cuprins de lumina puternică a reflectoarelor din marile orașe ale lumii.. Așa cum Steaua a fost în acea seară.. Urma să vină vremuri frumoase!
Două luni mai târziu părăseam acea cameră obscură, ce mă sufoca din ce în ce mai tare.. Am privit ultima oară toate culorile irosite aiurea pe parchetul de lemn, cele trei începuturi de tablou, pereții cenușii prăfuiți.. Dar mai ales pe el, pe Marcel.. pictorul ce mi-a dat viață iar eu îi dădeam speranța unei vieți mai bune..
Amândoi eram entuziasmați și încrezători la viitorul ce bătea la ușă.. Îmi doresc să rămân mult timp la fel de colorat și viu.
Toată lumea câștiga pe urma tranzacției mele, toți erau fericiți și mulțumiți.. Așa se trăia atunci.
Îmi cer scuze, am uitat să mă prezint: Tenismenu'
Am plecat la un drum lung spre capitală, nerăbdător și energic la aventură ce urma să vină. Preț de câteva ceasuri am urmărit o linie anostă a orizontului.. mă adoarme încet.
Mă trezesc zduncinat, o hărmălaie imensă mă stăpânește. Sunete, lumini, voci dar mai ales arhitectură impresionantă, clădiri ce se înalță până la cer le văd uimit pentru prima oară. Am ajuns!
Sunt repede dus într-o sală uriașă, iar lumina albă din abundență aproape că mă orbește.. Mă acomodez și încep să văd mai clar o mulțime de oameni.. De unde au apărut atâția?
Sunt blocat!
Observ cum fețele lor anoste, împietrite se schimbă încet. Câteva secunde mai târziu cu toții zâmbesc.. Se uită visători... Ca Marcel în acea dimineață.
O Doamne.. aduc zâmbete. Îți mulțumesc!
Dar mă trezesc iar! Sunt încă pe drum. E seară și în depărtare văd o imensă lumină cum izvorăște din pământ spre măreția cerului. Admir toată această galaxie a Bucureștiului..
Așteptați! Mai vine o stea! (zâmbesc)
duminică, 12 iunie 2016
iREAL
Am transcris discuția mea de azi-dimineață cu Maria.. A fost de acord să postez această mică dezbatere a noastră:
"-iREAL.. este ideea ce implică mai multă atenție, creativitate.. (poza aici)
Însă eu văd în viitor că site-ul, internetul și toată această interacțiune online va deveni mai umană, cu mai multă emoție.. Să fie doar părerea mea de noob? E greu să imprimi, să stârnești, să creezi emoție printr-un site.. Dar nu imposibil!
Tu ce crezi?
Dimineața deschid laptopul, intru pe facebook și îmi scrie: 'Buna dimineața, Valeriu!'
Asta nu e clar că site-ul devine emoțional, mai atent, mai preocupat de mine?
În viitor va fi și mai multă emoție..pe internet! E ciudat, știu! dar spre acolo se tinde.
-Eu cred că este un lucru periculos pentru că interacțiunea umană nu poate fi înlocuită chiar dacă e simulată. E la fel ca orice lucru de care are nevoie organismul, calciul de exemplu. Calciul din lapte e mai benefic și se asimilează mai bine decât calciul luat ca pastilă.
Interacțiunea cu AI-urile este sintetică, e ca o imitație de perfuzie, ține de foame și te ține în viață..
-Când ai ieșit ultima oară în oraș la o cafea cu o prietenă? Să îi vezi chipul, zâmbetul? Să îi auzi emoția din voce?
Și cât de des interacționezi online cu oamenii?
Desigur că am un dor teribil să văd.. pe ține, pe Matei, să mă joc cu Luca..
Dar interacționăm online că nu suntem aproape..
-Oamenii trebuie încurajați să-și caute satisfacerea nevoilor alături de alți oameni.
Poți spune că sunt demodată dar părerea mea e că vor deveni mai triști, numărul de sinucideri va crește, motivația va scădea etc.
Știu, într-un fel ai dreptate. Dar asta e valabil pentru generația noastră. Noi știm diferența dintre online și față în față.. și știm că online-ul e doar o opțiune mai proastă că nu avem ce face. Pentru că noi am trăit la granița dintre două lumi!
-Oare?? De ce sunt toți cu telefoanele în mână? la muncă, la metrou, la bere sau acasă?
Că internetul ne aduce pe toți într-un singur loc_virtual.
Rămânem umani azi dar peste 20 de ani?
Câți copii se mai joacă azi cu alți copii? Cât timp petrec pe tabletă și cât timp stau cu alți copii?
-Dar generațiile care se nasc direct în lumea 'online' vor mai știi diferență? Vor avea ocazia să simtă dorul pe care îl simți tu?Cu ei ce facem, pe ei cum îi păzim? Lor cum le arătăm?
Asta e că depinde de noi. Ei vor crește în lumea pe care noi o construim și nu vor putea cunoaște lumea pe care noi o distrugem. E mai mult o problemă de etică cred, de morală. Ce e bine să construim pentru urmașii noștri? Cine decide ce e bine? Eu, tu..noi construim.. Dar oare ce construim e prielnic vieții? Oamenii se pot iubi virtual dar că să concepi e nevoie de interacțiune reală.. alt exemplu nu mi-a venit.
Nu știu cum am putea face din online doar un instrument.. Doar un mijloc.. Oamenii sunt incapabili. Vor face din el un stil de viață, un scop..
-Când ai fost ultima oară la teatru? Să vezi niște oameni pe scenă..că țipă, că râd, că plâng.. că transmit emoție pură, adevărată?
De când nu ai mai fost la un concert? Să auzi emoția, să o trăiești..
Când ai plătit ultima oară un bilet la teatru, la concert sau expoziție de pictură?
Problema este că noi, generația de graniță, nu mai prețuim emoția adevărată!"
Tu când AI vorbit ultima oară cu cineva drag?
"-iREAL.. este ideea ce implică mai multă atenție, creativitate.. (poza aici)
Însă eu văd în viitor că site-ul, internetul și toată această interacțiune online va deveni mai umană, cu mai multă emoție.. Să fie doar părerea mea de noob? E greu să imprimi, să stârnești, să creezi emoție printr-un site.. Dar nu imposibil!
Tu ce crezi?
Dimineața deschid laptopul, intru pe facebook și îmi scrie: 'Buna dimineața, Valeriu!'
Asta nu e clar că site-ul devine emoțional, mai atent, mai preocupat de mine?
În viitor va fi și mai multă emoție..pe internet! E ciudat, știu! dar spre acolo se tinde.
-Eu cred că este un lucru periculos pentru că interacțiunea umană nu poate fi înlocuită chiar dacă e simulată. E la fel ca orice lucru de care are nevoie organismul, calciul de exemplu. Calciul din lapte e mai benefic și se asimilează mai bine decât calciul luat ca pastilă.
Interacțiunea cu AI-urile este sintetică, e ca o imitație de perfuzie, ține de foame și te ține în viață..
-Când ai ieșit ultima oară în oraș la o cafea cu o prietenă? Să îi vezi chipul, zâmbetul? Să îi auzi emoția din voce?
Și cât de des interacționezi online cu oamenii?
Desigur că am un dor teribil să văd.. pe ține, pe Matei, să mă joc cu Luca..
Dar interacționăm online că nu suntem aproape..
-Oamenii trebuie încurajați să-și caute satisfacerea nevoilor alături de alți oameni.
Poți spune că sunt demodată dar părerea mea e că vor deveni mai triști, numărul de sinucideri va crește, motivația va scădea etc.
Știu, într-un fel ai dreptate. Dar asta e valabil pentru generația noastră. Noi știm diferența dintre online și față în față.. și știm că online-ul e doar o opțiune mai proastă că nu avem ce face. Pentru că noi am trăit la granița dintre două lumi!
-Oare?? De ce sunt toți cu telefoanele în mână? la muncă, la metrou, la bere sau acasă?
Că internetul ne aduce pe toți într-un singur loc_virtual.
Rămânem umani azi dar peste 20 de ani?
Câți copii se mai joacă azi cu alți copii? Cât timp petrec pe tabletă și cât timp stau cu alți copii?
-Dar generațiile care se nasc direct în lumea 'online' vor mai știi diferență? Vor avea ocazia să simtă dorul pe care îl simți tu?Cu ei ce facem, pe ei cum îi păzim? Lor cum le arătăm?
Asta e că depinde de noi. Ei vor crește în lumea pe care noi o construim și nu vor putea cunoaște lumea pe care noi o distrugem. E mai mult o problemă de etică cred, de morală. Ce e bine să construim pentru urmașii noștri? Cine decide ce e bine? Eu, tu..noi construim.. Dar oare ce construim e prielnic vieții? Oamenii se pot iubi virtual dar că să concepi e nevoie de interacțiune reală.. alt exemplu nu mi-a venit.
Nu știu cum am putea face din online doar un instrument.. Doar un mijloc.. Oamenii sunt incapabili. Vor face din el un stil de viață, un scop..
-Când ai fost ultima oară la teatru? Să vezi niște oameni pe scenă..că țipă, că râd, că plâng.. că transmit emoție pură, adevărată?
De când nu ai mai fost la un concert? Să auzi emoția, să o trăiești..
Când ai plătit ultima oară un bilet la teatru, la concert sau expoziție de pictură?
Problema este că noi, generația de graniță, nu mai prețuim emoția adevărată!"
Tu când AI vorbit ultima oară cu cineva drag?
joi, 9 iunie 2016
Brichetă sau chibrit ?
De vreo 3 ani îmi aprind țigările cu chibrituri.. și mă tot întreba lumea de ce le folosesc? este mai utilă și practică o brichetă. Le spuneam că are un alt gust.. Dar să fim serioși țigările alterează gustul iar chibritul nu dă un gust mai bun ci ține de posibilitatea de a alege între brichetă și chibrit!
De ce aleg eu chibritul? Pentru că scrie pe spate 'made in Pakistan' și mă gândesc că dau 10 bani pe unul însă știu că 1 ban ajunge la omul care lucrează la acel chibrit, restul de 9 bani se duc la intermediari.
1ban o sumă infirmă dar la nivel global suma este suficientă ca omul acela să trăiască.. Că realitatea este mai crudă iar acel om doar supraviețuieste în condiții grele este o altă discuție..o problemă a societăților actuale!
Revenim la legătura mea cu acel om. 1 ban din mâna mea ajunge în mâna lui!
Hai să gândim mai mult.. Pentru cei care plătesc lunar abonamente la diverse servicii.. de exemplu telefonul în jurul sumei de 10, 7 sau 20 de euro. Vă gândiți că o parte ajunge la angajați, la diverse alte firme prin achiziționarea de materiale, la stat prin impozite și alte cheltuieli însă în final 1euro sau 1 cent este profit și ajunge la cel care deține firma. La nivel global se adună în contul deținătorului o sumă uriașă pe care o poate cheltui cum dorește.
Acum unde este karma globală?
"Tabloul "The Sunflowers în 1937", al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale românești, a fost vândut pentru 3.117.000 de lire sterline (4.030.918 euro), la o licitație organizată de casa Sotheby's, miercuri seară, la Londra, potrivit site-ului sothebys.com." (preluare mediafax.ro)
Care miercuri? Acum câteva luni, am văzut pe tv știrea iar probabil mulți auziți pentru prima oară de Ghenie dar mai cunoscut este numele de Ghenea fotomodelu' însă vă sfătuiesc să căutați câteva picturi ale lui pentru a avea o imagine clară si curată.
Vă cer să fiți puțin fanteziști și să credeți că 1 euro, 1 leu sau 1ban pe care l-ați avut cândva în mână, în acea miercuri a ajuns în mână lui.
În concluzie nu alergați după bani.. Învățați să iubiți, să faceți lucruri frumoase, dezvoltați-vă mereu și dacă veți fi cu adevărat talentați și geniali, băieții cu mulți bani vă vor căuta să vă cumpere tabloul, programul, sau fie că vă doresc în firmă.
Banii ajung la tine nu tu la ei!
Ah și dacă nu te va căuta nimeni.. mai ai 1 leu în mână!
ce faci cu el? Ce faci cu tine? Încotro??
De ce aleg eu chibritul? Pentru că scrie pe spate 'made in Pakistan' și mă gândesc că dau 10 bani pe unul însă știu că 1 ban ajunge la omul care lucrează la acel chibrit, restul de 9 bani se duc la intermediari.
1ban o sumă infirmă dar la nivel global suma este suficientă ca omul acela să trăiască.. Că realitatea este mai crudă iar acel om doar supraviețuieste în condiții grele este o altă discuție..o problemă a societăților actuale!
Revenim la legătura mea cu acel om. 1 ban din mâna mea ajunge în mâna lui!
Hai să gândim mai mult.. Pentru cei care plătesc lunar abonamente la diverse servicii.. de exemplu telefonul în jurul sumei de 10, 7 sau 20 de euro. Vă gândiți că o parte ajunge la angajați, la diverse alte firme prin achiziționarea de materiale, la stat prin impozite și alte cheltuieli însă în final 1euro sau 1 cent este profit și ajunge la cel care deține firma. La nivel global se adună în contul deținătorului o sumă uriașă pe care o poate cheltui cum dorește.
Acum unde este karma globală?
"Tabloul "The Sunflowers în 1937", al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale românești, a fost vândut pentru 3.117.000 de lire sterline (4.030.918 euro), la o licitație organizată de casa Sotheby's, miercuri seară, la Londra, potrivit site-ului sothebys.com." (preluare mediafax.ro)
Care miercuri? Acum câteva luni, am văzut pe tv știrea iar probabil mulți auziți pentru prima oară de Ghenie dar mai cunoscut este numele de Ghenea fotomodelu' însă vă sfătuiesc să căutați câteva picturi ale lui pentru a avea o imagine clară si curată.
Vă cer să fiți puțin fanteziști și să credeți că 1 euro, 1 leu sau 1ban pe care l-ați avut cândva în mână, în acea miercuri a ajuns în mână lui.
În concluzie nu alergați după bani.. Învățați să iubiți, să faceți lucruri frumoase, dezvoltați-vă mereu și dacă veți fi cu adevărat talentați și geniali, băieții cu mulți bani vă vor căuta să vă cumpere tabloul, programul, sau fie că vă doresc în firmă.
Banii ajung la tine nu tu la ei!
Ah și dacă nu te va căuta nimeni.. mai ai 1 leu în mână!
ce faci cu el? Ce faci cu tine? Încotro??
Brichetă sau chibrit ?
marți, 7 iunie 2016
AIternativa
Sunt dezamagit de alegerile din iunie 2016.. La 7 luni dupa Colectiv nu avem alternative, oameni dornici sa se implice in dezvoltarea comunitatii, a societatii romanesti.. Au fost cazuri de curaj, in tara si-n Bucuresti, dar fara viziune, perspectiva clara cu proiecte pe hartie..
Ce as fi vrut eu sa vad? Un candidat cu o samanta in mana spunand: 'Plantez samanta asta aici, o ud si peste 1 an va creste un copac. El iti va da o gura de aer curat, va infrumuseta locul dar va fi de datoria tuturor sa-l ingrijim!'
Au trecut 26 de ani pe langa noi, poporul roman.. iar vorbele lui Brâncuşi stau inca in picioare la fel ca Poarta Sarutului sau Coloana Infinitului: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”..
'Traim cu speranta ca va fi bine!' asa au gandit si votat cei mai multi alegatori.. Vor ramane cu speranta.. Ea va fi cea care le va da putere sa mai traiasca inca 4-5 ani sa voteze iar cu o noua speranta..
Eu refuz total!
Nu vreau!
Lumea asta este una imorala, nedreapta, inegala, egoista si irationala..
Se discuta peste tot in lume despre solutii la problemele actuale.. se cauta alternative.. avem primul presedinte de culoare in SUA, primul primar de origine musulmana in Londra, prima femeie la conducerea Bucurestiului..
Aceste premiere reflecta speranta ca altii vor face mai bine..vor fi mai buni..
Dar sa nu uitam ca toti suntem umani si predispusi la greseli, ca nu putem rezolva tot, ca nu putem intelege, vedea, simti din perspectiva fiecarui om ce te-a investit prin vot sa-l conduci. Sistemul nu ne poate ajuta pe toti.
Omenirea se afla in 2016 in fata unui zid, problema de paradigma, organizare..
Alternativa trebuie sa ofere ceva cu totul nou, inovativ, genial.. Imagini, structuri, idei unice nemaivazute, netraite..
Ce as fi vrut eu sa vad? Un candidat cu o samanta in mana spunand: 'Plantez samanta asta aici, o ud si peste 1 an va creste un copac. El iti va da o gura de aer curat, va infrumuseta locul dar va fi de datoria tuturor sa-l ingrijim!'
Au trecut 26 de ani pe langa noi, poporul roman.. iar vorbele lui Brâncuşi stau inca in picioare la fel ca Poarta Sarutului sau Coloana Infinitului: ”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti”..
'Traim cu speranta ca va fi bine!' asa au gandit si votat cei mai multi alegatori.. Vor ramane cu speranta.. Ea va fi cea care le va da putere sa mai traiasca inca 4-5 ani sa voteze iar cu o noua speranta..
Eu refuz total!
Nu vreau!
Lumea asta este una imorala, nedreapta, inegala, egoista si irationala..
Se discuta peste tot in lume despre solutii la problemele actuale.. se cauta alternative.. avem primul presedinte de culoare in SUA, primul primar de origine musulmana in Londra, prima femeie la conducerea Bucurestiului..
Aceste premiere reflecta speranta ca altii vor face mai bine..vor fi mai buni..
Dar sa nu uitam ca toti suntem umani si predispusi la greseli, ca nu putem rezolva tot, ca nu putem intelege, vedea, simti din perspectiva fiecarui om ce te-a investit prin vot sa-l conduci. Sistemul nu ne poate ajuta pe toti.
Omenirea se afla in 2016 in fata unui zid, problema de paradigma, organizare..
Alternativa trebuie sa ofere ceva cu totul nou, inovativ, genial.. Imagini, structuri, idei unice nemaivazute, netraite..
O buna alternativa pe care eu o vad azi, in 2016, este Artificial intelligence (AI).
Respirati si fiti rationali! Sa gandim impreuna!
Vad in AI un robot obiectiv, un partener de discutie, un program care sa spuna avantajele si dezavantajele unui proiect, situatii iar oamenii sa decida. Un AI va putea simula, va veni cu date exacte, va putea vedea consecinte intr-un mod obiectiv.. ceea ce oamenii uneori nu o pot face, devin emotionali gandind cu inima.
Dar un astfel de AI astazi nu exista!
Vom fi atat de capabili sa dam nastere unui astfel de AI? Si mai ales vom fi capabili sa traim cu ei printre noi? Sa avem un AI in echipa de campanie a candidatului la presedentie sau poate un coleg de munca?
AI care sa nu ne ia locul in lume..ci ganditi, programati si creati cu scopul de a ne ajuta, de a coopera, de a supravietui impreuna.. Daca vrem sa plecam de pe Terra pe noi planete, locuri, lumi si sa le spunem acasa avem absolut nevoie de un AI foarte bun.. Un AI care sa ne duca in siguranta la destinatie si sa lucreze alaturi de noi la constructul de 'acasa'.
Eu cred cu tarie ca avem nevoie de un AI si pe Pamant, printre noi. Cineva care sa gandeasca 100% rational, obiectiv.. un simulator mai precis decat mintea umana va fi benefic. Daca este posibil in practica asa ceva este o alta discutie mult mai complexa.
Desigur cei mai fantezisti oameni pot vedea un AI intr-o forma umana, 'dupa chipul si asemanarea noastra', cu voce, cu capacitate de memorare, cu empatie, cu de toate.. Un AI cu care sa socializezi, sa alergi in parc, sa joci tenis sau sa-l inviti la nunta. Aveti libertate totala de a visa la AI vietii voastre..
Dar pana la ziua in care colegul/colega de munca este un AI va fi drum lung si ani pe care poate nu-i vom trai.
Astazi ne putem multumi cu un AI pe telefon sau pe pc.. Dar sa-l utilizam cu mai multa ratiune si intelepciune inclusiv in acest demers de a ne conduce societatile in care traim.
De ce au ramas 70% dintre romani acasa? Pentru ca nu mai speranta in candidati.. Nu vad lideri si mai ales oameni capabili sa le reprezinte interesele.. stiu ca orice partid ar vota are un spate grupuri de interese ale lor si nu ale tuturor.
Cum ar fi daca eu la urmatoarele alegeri as veni in fata voastra avand consilieri Facebook, Youtube, platformele de blog si SPSS??
De ce Facebook? Pentru ca il folosim in numar tot mai mare si ne putem exprima parerea.. Imaginati-va sedintele live, orice se discuta puteti auzi, se pot lansa chestionare si este de datoria tuturor sa se implice, sa voteze si astfel fiecare cetatean se poate implica direct. -Transparenta!
De ce Youtube si platformele de blog? Pentru ca oamenii scriu si canta ce simt, ce lipseste, ce le aduce bucurie, cum si-ar dori sa arate orasul lor. -Inspiratie si inovatie direct de la oameni.
De ce SPSS? Pentru ca simtul comun uneori se inseala, iar realiatatea este diferita de ce cred eu. -Obiectivitate
Folosim zi de zi o unealta grozava, o inventie mare.. Gandurile mele au ajuns la tine prin internet.
Il putem folosi si in demersul de a ne conduce tara, comunitatea..
Aceasta este AIternativa!
Dar fiecare este dator sa se implice activ iar internetul ne ofera posibilitatea sa ne adunam cu totii intr-un singur loc.
Desigur cei mai fantezisti oameni pot vedea un AI intr-o forma umana, 'dupa chipul si asemanarea noastra', cu voce, cu capacitate de memorare, cu empatie, cu de toate.. Un AI cu care sa socializezi, sa alergi in parc, sa joci tenis sau sa-l inviti la nunta. Aveti libertate totala de a visa la AI vietii voastre..
Dar pana la ziua in care colegul/colega de munca este un AI va fi drum lung si ani pe care poate nu-i vom trai.
Astazi ne putem multumi cu un AI pe telefon sau pe pc.. Dar sa-l utilizam cu mai multa ratiune si intelepciune inclusiv in acest demers de a ne conduce societatile in care traim.
De ce au ramas 70% dintre romani acasa? Pentru ca nu mai speranta in candidati.. Nu vad lideri si mai ales oameni capabili sa le reprezinte interesele.. stiu ca orice partid ar vota are un spate grupuri de interese ale lor si nu ale tuturor.
Cum ar fi daca eu la urmatoarele alegeri as veni in fata voastra avand consilieri Facebook, Youtube, platformele de blog si SPSS??
De ce Facebook? Pentru ca il folosim in numar tot mai mare si ne putem exprima parerea.. Imaginati-va sedintele live, orice se discuta puteti auzi, se pot lansa chestionare si este de datoria tuturor sa se implice, sa voteze si astfel fiecare cetatean se poate implica direct. -Transparenta!
De ce Youtube si platformele de blog? Pentru ca oamenii scriu si canta ce simt, ce lipseste, ce le aduce bucurie, cum si-ar dori sa arate orasul lor. -Inspiratie si inovatie direct de la oameni.
De ce SPSS? Pentru ca simtul comun uneori se inseala, iar realiatatea este diferita de ce cred eu. -Obiectivitate
Folosim zi de zi o unealta grozava, o inventie mare.. Gandurile mele au ajuns la tine prin internet.
Il putem folosi si in demersul de a ne conduce tara, comunitatea..
Aceasta este AIternativa!
Dar fiecare este dator sa se implice activ iar internetul ne ofera posibilitatea sa ne adunam cu totii intr-un singur loc.
Hasta la vista, baby!
miercuri, 13 aprilie 2016
Fanteziile prietenei mele imaginare
Orice vis poate deveni realitate dacă ai un somn regulat de minim 8 ore pe zi!
Se visează într-o grădină mică dar plină de viață, flori și culori. În genunchi adună tot ce este uscat, udă fiecare floare în parte, admiră, miroase și deseori atinge cu nasul..
Toate florile sunt așezate perfect în cercuri.. iar fiecare cerc este format din aceași floare, culoare și mărime.. în centru un buchet mare cu toate florile din grădiniță..
Dar ea se vede ca o floare sălbatică de câmpie..ascunsă de priviri, la umbra unui salcâm, înconjurată de un covor verde de iarbă.. Să simtă adierea blândă a vântului, să audă foșnetul frunzelor, greieri și ciripitul păsărelelor..
Să bată soarele puternic dar ea, la umbră neatinsă de razele arzătoare, să aștepte răcoarea nopții..
Ea ar vrea să fie steaua ce aduce lumină în întuneric..
căldura ce pătrunde,
energia din tot,
și emoția..
Lângă ea salcâmul se întreabă când va ploua!?
Se visează într-o grădină mică dar plină de viață, flori și culori. În genunchi adună tot ce este uscat, udă fiecare floare în parte, admiră, miroase și deseori atinge cu nasul..
Toate florile sunt așezate perfect în cercuri.. iar fiecare cerc este format din aceași floare, culoare și mărime.. în centru un buchet mare cu toate florile din grădiniță..
Dar ea se vede ca o floare sălbatică de câmpie..ascunsă de priviri, la umbra unui salcâm, înconjurată de un covor verde de iarbă.. Să simtă adierea blândă a vântului, să audă foșnetul frunzelor, greieri și ciripitul păsărelelor..
Să bată soarele puternic dar ea, la umbră neatinsă de razele arzătoare, să aștepte răcoarea nopții..
Ea ar vrea să fie steaua ce aduce lumină în întuneric..
căldura ce pătrunde,
energia din tot,
și emoția..
Lângă ea salcâmul se întreabă când va ploua!?
sâmbătă, 26 martie 2016
Cum ar arăta ea..
Am în față o ușă maro de lemn făcută manual cu diverse dreptunghiuri.. în luciul lacului observ silueta mea neagră și subțire.. Deschid ușa, intru și o închid cu grijă să nu fac zgomot.. Arunc haina pe fotoliu din hol și pășesc încet.. În pragul ușii mă opresc, zâmbesc și o privesc preț de câteva secunde.. nu respir, nu gândesc nimic, nu exist..
În mijlocul camerei impunător, pe un șevalet imens, un bun început de tablou.. un pătrat de 2 metri..
Ea.. o tânără cu un păr negru strălucitor, o talie subțire, un trup firav complet gol se joacă cu pensula uneori neatingând pânză.. pe trupul ei sunt multe culori, și linii.. forme ce nu își au locul în tablou prind viață pe pielea ei albă și delicată..
Șoptesc un 'bună, iubito!' și din doi pași am ajuns lângă ea, întinde capul spre dreapta și o sărut încet pe umărul stâng apoi pe obrazul proaspăt albăstrit.. Se întoarce, mă ia încet în brațe și mă sărută.. Are un chip angelic însă albastrul deschis că cerul după furtună, are un gust amar..
În fața tabloului stă veșnic o canapea extrem de moale și confortabilă, te așezi, admiri tabloul, te trec stări, faci legături și uiți tot.. pentru că din partea cealaltă a canapelei lucrurile capătă un alt sens..
Mă așez încet sprijinit de perete și o observ din lateral.. Cu Bach în surdină pare că urmăresc un concert, pensula este baghetă iar mișcările mâinii ei au ritmul și forța unui dirijor..
Mă întreabă ce părere am.. Mă ridic, îmi aprind o țigară și privesc acel imens pătrat.. îmi fuge privirea din partea de sus în partea de jos apoi în colțul dreapta sus unde tocmai a răsărit o lună..
Nu spun nimic..ar putea fi orice.. un peisaj, o casă, un portret..
Mă așez pe canapea, o urmăresc..
Se ridică pe vârfuri de parcă ar vrea să zboare și atunci știu că rareori mă aude.. prefer să tac.. Oftează adânc, ridică pensula și începe.. totul se repetă ca un ritual.. că o transă.
Uneori râde sau fredonează.. șoptește niște cuvinte de parcă ar vorbi cu tabloul.
Dar în cea mai mare parte este tăcută, o liniște se așterne încet în cameră ca atunci când ninge prima oară și te cuprinde în interior o stare de bucurie..
Trec ceasuri și mă pierd în scris unde tocmai am ucis speranțele personajului secundar, un tânăr scriitor fără talent.. Tablou ei prinde o altă formă, universuri întregi își fac simțită prezența în orizontul larg, cândva un mare pătrat alb și gol.. noi legături se formează.. în mintea mea, în mintea ei, în mintea voastră..
Se oprește! face un pas în spate, aruncă pensula și zâmbește..
Vine și se cocoloseste în brațele mele, așa complet goală și pe jumate acoperită de culori..
Mă uit la mâini, sunt reci, foarte reci, așa sunt mereu și vara și iarna.. îmi pun o mână pe sânul ei drept iar cealaltă pe picior.. tresare dar vroia o atingere.. De obicei nu spune nimic până ce trupul ei îmi încălzește mâinile..
Ne uităm amândoi la tablou..
Acum totul pare o iluzie dulce-amăruie..
În mijlocul camerei impunător, pe un șevalet imens, un bun început de tablou.. un pătrat de 2 metri..
Ea.. o tânără cu un păr negru strălucitor, o talie subțire, un trup firav complet gol se joacă cu pensula uneori neatingând pânză.. pe trupul ei sunt multe culori, și linii.. forme ce nu își au locul în tablou prind viață pe pielea ei albă și delicată..
Șoptesc un 'bună, iubito!' și din doi pași am ajuns lângă ea, întinde capul spre dreapta și o sărut încet pe umărul stâng apoi pe obrazul proaspăt albăstrit.. Se întoarce, mă ia încet în brațe și mă sărută.. Are un chip angelic însă albastrul deschis că cerul după furtună, are un gust amar..
În fața tabloului stă veșnic o canapea extrem de moale și confortabilă, te așezi, admiri tabloul, te trec stări, faci legături și uiți tot.. pentru că din partea cealaltă a canapelei lucrurile capătă un alt sens..
Mă așez încet sprijinit de perete și o observ din lateral.. Cu Bach în surdină pare că urmăresc un concert, pensula este baghetă iar mișcările mâinii ei au ritmul și forța unui dirijor..
Mă întreabă ce părere am.. Mă ridic, îmi aprind o țigară și privesc acel imens pătrat.. îmi fuge privirea din partea de sus în partea de jos apoi în colțul dreapta sus unde tocmai a răsărit o lună..
Nu spun nimic..ar putea fi orice.. un peisaj, o casă, un portret..
Mă așez pe canapea, o urmăresc..
Se ridică pe vârfuri de parcă ar vrea să zboare și atunci știu că rareori mă aude.. prefer să tac.. Oftează adânc, ridică pensula și începe.. totul se repetă ca un ritual.. că o transă.
Uneori râde sau fredonează.. șoptește niște cuvinte de parcă ar vorbi cu tabloul.
Dar în cea mai mare parte este tăcută, o liniște se așterne încet în cameră ca atunci când ninge prima oară și te cuprinde în interior o stare de bucurie..
Trec ceasuri și mă pierd în scris unde tocmai am ucis speranțele personajului secundar, un tânăr scriitor fără talent.. Tablou ei prinde o altă formă, universuri întregi își fac simțită prezența în orizontul larg, cândva un mare pătrat alb și gol.. noi legături se formează.. în mintea mea, în mintea ei, în mintea voastră..
Se oprește! face un pas în spate, aruncă pensula și zâmbește..
Vine și se cocoloseste în brațele mele, așa complet goală și pe jumate acoperită de culori..
Mă uit la mâini, sunt reci, foarte reci, așa sunt mereu și vara și iarna.. îmi pun o mână pe sânul ei drept iar cealaltă pe picior.. tresare dar vroia o atingere.. De obicei nu spune nimic până ce trupul ei îmi încălzește mâinile..
Ne uităm amândoi la tablou..
Acum totul pare o iluzie dulce-amăruie..
miercuri, 23 martie 2016
Iubire sau ură?
بشري
Câți înțeleg acest cuvânt?
Nu înțelegem nimic.. nu știm ce înseamnă lumea arabă.. noi toți oamenii de rând.. unii aleargă la metrou dimineața pentru a nu întârzia la muncă.. și întârzie..
Atentate, durere, suferință, panică, moarte..
Toate acestea pentru a crea ură.. între noi și ei.. iar alții să profite, să câștige, să prospere..
Alții vor să ne golească de orice sens pentru a ne umple cu ură.. se întâmplă zi de zi..
Poate că sună cunoscut.. al doilea război mondial..
Ura pornește un război, îl întreține și arde tot.. până ce rămâne cenușă!
Asta ne arată istoria recentă..
Ura ar trebui să fie acel sentiment pe care îl simțim la adresa propriei persoane..
Acum ceva timp am cunoscut o fată extraordinară.. însă nu am luptat suficient pentru ea..
Au trecut ani.. și îmi pare rău.. însă față de ea am cele mai bune sentimente.. mă bucură când aud că e bine, fericită..
Dar eu mă urăsc pentru că aș fi putut dar n.am făcut!
Mă urăsc pentru că am tendința de a eticheta oamenii.. după câteva minute cu un necunoscut îi construiesc mental o fișă și o depozitez în diferite sertare ale minții mele.. o făceam fără să vreau.. fără prea mult efort.. recent am început să mă controlez.. și refuz să mai pun etichete.. oricine are ceva de oferit!
Uneori greșesc și-mi pare rău mai târziu.. Vorbesc aiurea, spun lucruri răutăcioase, gândesc răutăți..
Lucrez și asupra acestui fapt.. Refuz să mai gândesc lucruri aiurea..
În ultimul timp am încercat să-mi umplu mintea cu lucruri minunate, fascinante precum fotografie, pictură, scris, filme și actori.. toate acestea îmi aduc bucurie și dorință de a vrea mai mult, mai bine, mai frumos..
O fac zi de zi și mă simt grozav..
Sincer, de la începutul anului, de când am început să scriu am avut doar stări și emoții pozitive, de fericire..
Ura, etichetarea și multe altele se transformă treptat în amintiri..
Suntem umani asta înseamnă și cuvântul din arabă..
Avem în noi aceste două stări iubire-ură, drumuri, destine..
Depinde de fiecare dintre noi ce alegem să ne umple viața..
marți, 23 februarie 2016
Tablou
Cu totii avem o imagine despre cum ar trebui sa arate viata noastra, este vorba despre ceea ce urmeaza sa devenim, ce iubim, ce ne face fericiti si ne aduce starea de bine in general.
Este benefic si motivator sa ne proiectam intr-un viitor, ca un scenariu.. Daca s-ar face un film cu tot ce ai trait pana acum ar fi unul bun, ar inspira oamenii?
Avem in minte pictat, de-a lungul timpului, un imens tablou despre cum ar trebui sa fie.. Dar in realitate, de cele mai multe ori, suntem singurii care privim acel tablou.. undeva ne pierdem, avem inspiratia, imaginea, trairile insa uitam sa ridicam pensula.. ne grabim sa prindem metroul, muncim peste program si azi nu avem timp, suntem obositi, anul acesta avem alte prioritati, ne trebuie mai multi bani pentru tablou si sfarsim sa avem o panza alba in fata..
Ne indepartam incet de toata aceasta creatie fascinanta in timp ce noi avem impresia ca ne apropiem..ca suntem acolo..
Traim toate acestea ca un sentiment de neputinta, de nefericire.. iar drama absoluta este atunci cand nu mai avem in minte tabloul.. Nu ne putem opri sa-l admiram, sa ne inspire putin, nu ne putem raporta la el ca sa ne dam seama unde suntem..
Suntem pierduti!
Reaminteste-ti o pata de culoare, o forma, o umbra.. un chip care te-a impresionat candva.. un an grozav.. Retraieste momente magice din viata ta.. Uita-te in oglinda.. observa ridurile, firele albe de par si intreaba-te cand au aparut? Deschide fereastra, priveste cu alti ochii lumea, oamenii pe langa care treci in graba zi de zi.
Nu te mai grabi.. admira, asculta, simte, iubeste! Intinde o mana pentru a prinde alta!
Sau fa tot ceea ce e necesar pentru a vedea din nou tabloul tau..creatia ta!
Nu conteaza cat de departe suntem.. conteaza in ce directie ne indreptam!
Este benefic si motivator sa ne proiectam intr-un viitor, ca un scenariu.. Daca s-ar face un film cu tot ce ai trait pana acum ar fi unul bun, ar inspira oamenii?
Avem in minte pictat, de-a lungul timpului, un imens tablou despre cum ar trebui sa fie.. Dar in realitate, de cele mai multe ori, suntem singurii care privim acel tablou.. undeva ne pierdem, avem inspiratia, imaginea, trairile insa uitam sa ridicam pensula.. ne grabim sa prindem metroul, muncim peste program si azi nu avem timp, suntem obositi, anul acesta avem alte prioritati, ne trebuie mai multi bani pentru tablou si sfarsim sa avem o panza alba in fata..
Ne indepartam incet de toata aceasta creatie fascinanta in timp ce noi avem impresia ca ne apropiem..ca suntem acolo..
Traim toate acestea ca un sentiment de neputinta, de nefericire.. iar drama absoluta este atunci cand nu mai avem in minte tabloul.. Nu ne putem opri sa-l admiram, sa ne inspire putin, nu ne putem raporta la el ca sa ne dam seama unde suntem..
Suntem pierduti!
Reaminteste-ti o pata de culoare, o forma, o umbra.. un chip care te-a impresionat candva.. un an grozav.. Retraieste momente magice din viata ta.. Uita-te in oglinda.. observa ridurile, firele albe de par si intreaba-te cand au aparut? Deschide fereastra, priveste cu alti ochii lumea, oamenii pe langa care treci in graba zi de zi.
Nu te mai grabi.. admira, asculta, simte, iubeste! Intinde o mana pentru a prinde alta!
Sau fa tot ceea ce e necesar pentru a vedea din nou tabloul tau..creatia ta!
Nu conteaza cat de departe suntem.. conteaza in ce directie ne indreptam!
duminică, 21 februarie 2016
Metafora paharului cu apa (_)
De curand am vazut filmul Silver Linings Playbook (link aici) pe care vi-l recomand.. este un film bun, merita.. si mi-am adus aminte de o metafora mai veche de a mea din facultate, unde ne incurajau sa gandim in metafore in incercarea de a intelege mai bine orice..
Metafora Paharului cu apa presupune sa vizualizezi un pahar transparent plin cu apa..totul limpede iar pe fundul paharului se afla un strat subtire de nisip..este simplu cu totii puteti sa va imaginati asta! Un pahar plin cu apa.. totul limpede..si nisipul.. armonie..
Dar in urmatoarea secunda in pahar cade o pietricica, se misca incet pana ce atinge fundul paharului..apa se tulbura la fel de incet pana ce acopera intreg paharul..
Dupa mai mult timp nisipul se decanteaza pe fundul paharului iar apa devine iar limpede.. si avem imaginea de la inceput dar si pietricica pe fundul paharului..
Toata aceasta scena m-a ajutat sa am o alta imagine asupra mea si a celor din jurul meu.. Asa sunt si eu.. calm, linistit ca imaginea paharului de la inceput.. uneori vine cate un element perturbator ce tulbura tot.
Insa lucrurile nu se rezolva de la sine.. sa asteptam o vreme pana ce apa se limpezeste in mod natural.. Este nevoie de vointa, de efort, emotie si tot procesul de readaptare este unul de durata insa cu fiecare pas facut avem o imagine din ce in ce mai clara a paharului.. Piatra poate simboliza conflictele noastre interioare.. frica, ura, iubire, lipsuri, dorinte..
Dar din moment ce a intrat in pahar ea ramane o mica parte din imaginea de ansamblu chiar daca apa este din nou limpede.. ea va fi mereu prezenta.
O singura pietricica nu o fi o asa mare tragedie insa imaginea de mai sus este doar un ideal.. Realitatea este mai dura..cu mult mai multe pietre.. uneori cu paharul plin de pietre si prea putina apa..
Fascinant in oameni este procesul de limpezire, de linistire a apei.. avem in noi aceasta forta imensa sa revenim, sa reconfiguram, restructuram.. Putem sa privim aceeasi imagine insa dintr-o noua perspectiva de fiecare data cand este necesar.. Avem toate abilitatile necesare.. Ne putem readapta la orice..
Ciudat este faptul ca aceasta forta care ne linisteste este aceeasi forta ce ne aduce o noua piatra in pahar..
Metafora Paharului cu apa presupune sa vizualizezi un pahar transparent plin cu apa..totul limpede iar pe fundul paharului se afla un strat subtire de nisip..este simplu cu totii puteti sa va imaginati asta! Un pahar plin cu apa.. totul limpede..si nisipul.. armonie..
Dar in urmatoarea secunda in pahar cade o pietricica, se misca incet pana ce atinge fundul paharului..apa se tulbura la fel de incet pana ce acopera intreg paharul..
Dupa mai mult timp nisipul se decanteaza pe fundul paharului iar apa devine iar limpede.. si avem imaginea de la inceput dar si pietricica pe fundul paharului..
Toata aceasta scena m-a ajutat sa am o alta imagine asupra mea si a celor din jurul meu.. Asa sunt si eu.. calm, linistit ca imaginea paharului de la inceput.. uneori vine cate un element perturbator ce tulbura tot.
Insa lucrurile nu se rezolva de la sine.. sa asteptam o vreme pana ce apa se limpezeste in mod natural.. Este nevoie de vointa, de efort, emotie si tot procesul de readaptare este unul de durata insa cu fiecare pas facut avem o imagine din ce in ce mai clara a paharului.. Piatra poate simboliza conflictele noastre interioare.. frica, ura, iubire, lipsuri, dorinte..
Dar din moment ce a intrat in pahar ea ramane o mica parte din imaginea de ansamblu chiar daca apa este din nou limpede.. ea va fi mereu prezenta.
O singura pietricica nu o fi o asa mare tragedie insa imaginea de mai sus este doar un ideal.. Realitatea este mai dura..cu mult mai multe pietre.. uneori cu paharul plin de pietre si prea putina apa..
Fascinant in oameni este procesul de limpezire, de linistire a apei.. avem in noi aceasta forta imensa sa revenim, sa reconfiguram, restructuram.. Putem sa privim aceeasi imagine insa dintr-o noua perspectiva de fiecare data cand este necesar.. Avem toate abilitatile necesare.. Ne putem readapta la orice..
Ciudat este faptul ca aceasta forta care ne linisteste este aceeasi forta ce ne aduce o noua piatra in pahar..
miercuri, 17 februarie 2016
Viola Beach
La tv am gasit aceasta tanara formatie Viola Beach, ce suna destul de bine si transmite multa pozitivitate, energie, pasiune.. insa contextul prin care i-am gasit la tv a fost tipic.. dramatic, tragic.. accident de masina in urma caruia membrii formatiei s-au stins din viata..
I-am ascultat.. mi-au placut si m-am intristat teribil ca au avut acest destin..
Ma infurie faptul ca nu i-am auzit, vazut mai devreme la tv intr-un reportaj despre tineri, despre viata si placerea de a trai.. NU! La tv nu se pot prezenta multe astfel de reportaje.. nu prezinta interes, nu face dom'le rating.. noua ne trebuie ceva cu un puternic mesaj: 'va avertizam ca urmatoarele imagini va pot afecta emotional'..
Zilele acestea mare can-can cu inchiderea antenelor.. Nu le-au inchis inca?! Sa le inchida antenele si sa-si deschida mintile toti ce lucreaza acolo.. Cate emisiuni educative au promovat? Va amintiti ceva? Straduiti-va! Tot nimic? Un alt zero tv inchis..
Subiect inchis!
Acum sa trecem la viitor.. Apreciez si urmaresc cu mare placere 'Garantat 100%' in fiecare duminica pe tvr1.. si va recomand tuturor sa aruncati o privire.. discutii interesante, subiecte infasurate intr-un decor atipic pentru romania anului 2016 si desfacute in mai putin de o ora..
Mai urmaresc ocazional 'Nocturne' tot pe tvr si citez pe gazda emisiunii: "Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. "
De asemenea o emisiune foarte draga si cunoscuta de toti tinerii Apropo tv.. doar am vrut s-o mentionez fara nicio descriere pentru ca merita..
Recent am inceput sa urmaresc pe tlc un documentar foarte impresionant 'Belief'.. si cand spun -merita vazut- trebuie sa ma crezi.. vezi titlul :))) (in fiecare luni la ora 21 pe tlc).
Asadar la tv uneori gasim si emisiuni.. Voi ce urmariti la tv?
Si acum sa ascultam niste Viola Beach link aici pentru ca merita!
I-am ascultat.. mi-au placut si m-am intristat teribil ca au avut acest destin..
Ma infurie faptul ca nu i-am auzit, vazut mai devreme la tv intr-un reportaj despre tineri, despre viata si placerea de a trai.. NU! La tv nu se pot prezenta multe astfel de reportaje.. nu prezinta interes, nu face dom'le rating.. noua ne trebuie ceva cu un puternic mesaj: 'va avertizam ca urmatoarele imagini va pot afecta emotional'..
Zilele acestea mare can-can cu inchiderea antenelor.. Nu le-au inchis inca?! Sa le inchida antenele si sa-si deschida mintile toti ce lucreaza acolo.. Cate emisiuni educative au promovat? Va amintiti ceva? Straduiti-va! Tot nimic? Un alt zero tv inchis..
Subiect inchis!
Acum sa trecem la viitor.. Apreciez si urmaresc cu mare placere 'Garantat 100%' in fiecare duminica pe tvr1.. si va recomand tuturor sa aruncati o privire.. discutii interesante, subiecte infasurate intr-un decor atipic pentru romania anului 2016 si desfacute in mai putin de o ora..
Mai urmaresc ocazional 'Nocturne' tot pe tvr si citez pe gazda emisiunii: "Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. "
De asemenea o emisiune foarte draga si cunoscuta de toti tinerii Apropo tv.. doar am vrut s-o mentionez fara nicio descriere pentru ca merita..
Recent am inceput sa urmaresc pe tlc un documentar foarte impresionant 'Belief'.. si cand spun -merita vazut- trebuie sa ma crezi.. vezi titlul :))) (in fiecare luni la ora 21 pe tlc).
Asadar la tv uneori gasim si emisiuni.. Voi ce urmariti la tv?
Si acum sa ascultam niste Viola Beach link aici pentru ca merita!
miercuri, 27 ianuarie 2016
BurningMan - once is not enough
'A city in the desert. A culture of possibility. A network of dreamers and doers.'
A inceput in '86 cand doi prieteni au facut un om din lemn si iau dat foc..cativa oameni curiosi s-au adunat in jur si asa a inceput Burningman..o idee ce a crescut an de an, s-a dezvoltat si astazi este un concept greu de definit in cuvinte..pentru unii este un festival de muzica, pentru altii sursa de inspiratie, altii se duc acolo pentru a se intelege mai bine, pentru a trece peste pierderea cuiva drag, altii isi expun ideile..se defineste in functie de starea si scopul fiecarui participant..70.000 de oameni si poate tot atatea denumiri..
In prezent se organizeaza in mijlocul desertului Nevada..timp de 8 zile pustietatea prinde viata.. se formeaza un cerc imens de campat iar centrul este liber unde se contruiesc diverse constructii din lemn apoi li se vor da foc..se intrepatrund toate culturile lumii intr.un cerc..
Unii asculta muzica, altii mediteaza, altii scriu, picteaza, altii beau..poti face orice cu conditia sa fii tu insuti.. sa fii parte al acelui intreg..
Este o posibilitate catre orice atat timp cat ai o viziune in viata..si daca nu ai nicio viziune lasa-l pe Burningman sa-ti lumineze o cale..
Ceva similar exista si la noi cunoscut sub numele de Electric Castle si recomand oricui vrea si altceva..
Burningman este magic..imi imaginez un om trecand pe acolo la o saptamana distanta, totul a disparut..a ars....si-ar spune: 'Doamne ce pustietate..cine ar putea face vreodata ceva aici?'
Depinde de noi să vedem posibilitățile..să creăm legăturile care trebuie..
#believe
#recomand #link către site-ul oficial
miercuri, 13 ianuarie 2016
Gone girl
'Sunt nebună de fericire!
Am cunoscut un băiat.
Un tip fantastic, dulce, frumos și uluitor.
-Scuză-mă, d-ră. Voiam să-ți spun să ai grijă unde pui berea aia din grâu, fabricată de călugări belgieni, pentru că mai sunt doar trei beri light și un lichior de fructe.
-S-ar putea să atragi indivizi disperați.
-Grupul de Amish are dezlegare la alcool.
-M-au ușurat deja de platoul cu mezeluri artizanale.
-În sfârșit, aflu cum se pronunța cuvântul ăsta.
-"Mezeluri?"
-Da, "mezeluri". Trei silabe.
Mulțumesc. A cui bere o beau?
Nu-mi spune.
Ia să vedem care e genul tău!
Nu mi te imaginez ascultând divagațiile lui pe tema disertației despre Proust.
Ăla să fie?
Un hipster ironic și fudul, ce ia totul în glumă.
-Prefer oamenii glumeți, nu puși pe glume.
Tu ce gen ești?
-Autohton, destoinic, din Missouri.
-Din Missouri?
Drăguț.
-Tu ești din New York?
-Din buricul târgului.
-Cum te numești?
-Amy.
-Amy, cine ești tu?
-A, o celebră sculptoriță în fildeș.
B, un dictator militar moderat.
C, scriu chestionare privind personalitatea omului, pentru reviste.
-Bine. Ai mâinile prea delicate ca să sculptezi în fildeș, iar eu, întâmplător, sunt abonat
la Săptămânalul Dictatori Moderați, deci te-aș recunoaște.
Optez pentru "C".
-și tu?
Cine ești?
-Sunt cel care te salvează
de toată această desfătare.'
Motto: 'Ne avem unul pe celălalt.
Restul e zgomot de fundal.'
#recomand #link către imdb
Am cunoscut un băiat.
Un tip fantastic, dulce, frumos și uluitor.
-Scuză-mă, d-ră. Voiam să-ți spun să ai grijă unde pui berea aia din grâu, fabricată de călugări belgieni, pentru că mai sunt doar trei beri light și un lichior de fructe.
-S-ar putea să atragi indivizi disperați.
-Grupul de Amish are dezlegare la alcool.
-M-au ușurat deja de platoul cu mezeluri artizanale.
-În sfârșit, aflu cum se pronunța cuvântul ăsta.
-"Mezeluri?"
-Da, "mezeluri". Trei silabe.
Mulțumesc. A cui bere o beau?
Nu-mi spune.
Ia să vedem care e genul tău!
Nu mi te imaginez ascultând divagațiile lui pe tema disertației despre Proust.
Ăla să fie?
Un hipster ironic și fudul, ce ia totul în glumă.
-Prefer oamenii glumeți, nu puși pe glume.
Tu ce gen ești?
-Autohton, destoinic, din Missouri.
-Din Missouri?
Drăguț.
-Tu ești din New York?
-Din buricul târgului.
-Cum te numești?
-Amy.
-Amy, cine ești tu?
-A, o celebră sculptoriță în fildeș.
B, un dictator militar moderat.
C, scriu chestionare privind personalitatea omului, pentru reviste.
-Bine. Ai mâinile prea delicate ca să sculptezi în fildeș, iar eu, întâmplător, sunt abonat
la Săptămânalul Dictatori Moderați, deci te-aș recunoaște.
Optez pentru "C".
-și tu?
Cine ești?
-Sunt cel care te salvează
de toată această desfătare.'
Motto: 'Ne avem unul pe celălalt.
Restul e zgomot de fundal.'
#recomand #link către imdb
luni, 11 ianuarie 2016
Romania Non Stop
Am vazut destula reclama in jurul filmului 'Bucuresti non stop' regizat de catre Dan Chisu si eram curios sa vad opera, mai ales dupa o buna impresie din 'Si caii sunt verzi pe pereti'..si m-am gandit sa scriu un articol despre acest film..
Cum nu.mi permit momentan sa merg la un cinema am zis sa-l vad online gratuit..groaznic..
Am inceput cautarea pe sfantul Google..primul site.. reclame si inca trei pagini cu pariuri.
al doilea si mai multe reclame..al treilea avea printre omniprezentele si omniscientele reclame si un trailer..genial..extaz..delir..
..si tot asa pana cand am facut o asociere intre 'non stop' din titlul filmului si reclame.
Si m-am decis sa scriu despre ELE si numai ele reclamele vesnice..
A citit cineva un articol despre un studiu, scris de niste cercetatori dintr-o tara straina..nu conteaza, care spunea ceva de genul ca oamenii pot fi manipulati in ciuda credintelor, ca poti veni cu buldozerul sa ii darami casa si apoi sa-l intrebi daca nu are nevoie de cineva care sa-i construiasca o casa..
Oamenii tind sa-si formeze o parere pozitiva fata de lucrurile pe care le vad des, zilnic si sunt mai reticenti, mai distanti fata de nou, de necunoscut..cu alte cuvinte, cu cat vezi mai des un lucru si parerea ta despre el va fi mai buna (atitudine = emotii+ rationamente + comportamente).
Si te vei trezi intr-un magazin plin de produse, culori, etichete, imagini..toate straine..Iti sare in ochi Colgate pentru ca ai mai vazut-o azi-dimineata la tv si o cumperi..
Nu! Nu! si Nu!
Faptul ca azi am vazut, fortat, niste reclame la pariuri sportive nu-mi schimba deloc atitudinea mea fata de ele..nu le vad pozitive, constructive pentru mine..
Ce gandesc acesti oameni care fac aceste reclame agresive? Ca o sa intru in transa si ca ma duc la prima agentie de pariuri, o sa pun un bilet pentru ca "norocul nu este intamplator" si o sa ma trezesc intr-un magazin cumparand o bormasina?
Reclamele non-stop creaza o atitudine negativa contrar scopului sau...Dar oare citeste cineva asta? Intelege cineva ceva?
Un magazin non-stop are sens..utilitate..scop..in fine..ma opresc aici..simt ca s-au pierdut niste legaturi.
Cat despre film o sa-l tin minte si o sa-l vad la cinema intr-o buna zi..
Cum nu.mi permit momentan sa merg la un cinema am zis sa-l vad online gratuit..groaznic..
Am inceput cautarea pe sfantul Google..primul site.. reclame si inca trei pagini cu pariuri.
al doilea si mai multe reclame..al treilea avea printre omniprezentele si omniscientele reclame si un trailer..genial..extaz..delir..
..si tot asa pana cand am facut o asociere intre 'non stop' din titlul filmului si reclame.
Si m-am decis sa scriu despre ELE si numai ele reclamele vesnice..
A citit cineva un articol despre un studiu, scris de niste cercetatori dintr-o tara straina..nu conteaza, care spunea ceva de genul ca oamenii pot fi manipulati in ciuda credintelor, ca poti veni cu buldozerul sa ii darami casa si apoi sa-l intrebi daca nu are nevoie de cineva care sa-i construiasca o casa..
Oamenii tind sa-si formeze o parere pozitiva fata de lucrurile pe care le vad des, zilnic si sunt mai reticenti, mai distanti fata de nou, de necunoscut..cu alte cuvinte, cu cat vezi mai des un lucru si parerea ta despre el va fi mai buna (atitudine = emotii+ rationamente + comportamente).
Si te vei trezi intr-un magazin plin de produse, culori, etichete, imagini..toate straine..Iti sare in ochi Colgate pentru ca ai mai vazut-o azi-dimineata la tv si o cumperi..
Nu! Nu! si Nu!
Faptul ca azi am vazut, fortat, niste reclame la pariuri sportive nu-mi schimba deloc atitudinea mea fata de ele..nu le vad pozitive, constructive pentru mine..
Ce gandesc acesti oameni care fac aceste reclame agresive? Ca o sa intru in transa si ca ma duc la prima agentie de pariuri, o sa pun un bilet pentru ca "norocul nu este intamplator" si o sa ma trezesc intr-un magazin cumparand o bormasina?
Reclamele non-stop creaza o atitudine negativa contrar scopului sau...Dar oare citeste cineva asta? Intelege cineva ceva?
Un magazin non-stop are sens..utilitate..scop..in fine..ma opresc aici..simt ca s-au pierdut niste legaturi.
Cat despre film o sa-l tin minte si o sa-l vad la cinema intr-o buna zi..
sâmbătă, 9 ianuarie 2016
Black box-merita vazut daca ti-ai pus vreodata intrebarea: "Oare sunt nebun?"
Black Box (2014) un serial interesant, fascinant in care am trait intens alaturi de personajul principal dr. Black, un neurolog genial ce lucreaza intr-o clinica de profil numita Cube cu toate dotarile de ultima generatie si trateaza oameni cu diverse disfunctionalitati ale creierului.
Dr. Black este o persoana deosebita pentru ca are personalitate-bipolara, lucru explicat in primele secunde ale serialului. Suna destul de banal, de comun, obisnuit..un doctor ce trateaza pe ceilalti nu se poate ajuta pe sine si de aici o intreaga drama.. Motiv pentru care dupa un sezon serialul a fost oprit (de asta veti gasi doar sezonul 1).
"Sunteti cu totii ignoranti!".
Pentru mine filmul a insemnat mult mai mult. Un om ce se lupta cu o disfunctionalitate nu este o drama, o boala, o incapacitate ci este un destin. Pentru ca este diferita, dr.Black, nu trebuie etichetata inchisa intr-un spital si indopata cu medicamente..un bun subiect de film si atat..NU!!
Daca printr-un miracol sau descoperire stiintifica s-ar gasi un medicament sau tratament si ar rezolva toate aceste disfunctionalitati psihiatrice cum ar arata lumea?
Desigur pentru foarte multi ar fi ceva benefic..vor pleca pe poarta spitalului primind o noua viata..o noua sansa..vor avea o familie, un copil, un job si poate vor trai fericiti. Sunt multi oameni care sufera teribil din cauza unor disfunctionalitati iar pentru ei miracolul ar exista.
De asemenea cred ca exista si cativa oameni diferiti..au disfunctionalitati insa traiesc printre noi..asta este dr.Black. Pentru ei nu exista boala ci destin..Sunt oameni care s-au adaptat, s-au transformat, au devenit altceva.. Sunt speciali, deosebiti cu adevarat unici..Simptomele au devenit daruri, visele realitati, durerea e acum placere..
Dar nu ne putem imagina un tablou complet..asa ceva se traieste, se simte..
Ganditi-va la Van Gogh..picteaza..energic, pasiune, haos, transa, delir..Opreste-l si ofera-i pastila magica..Ce crezi ca face? O ia? Sau nici nu te va baga in seama continuandu-si lucrarea?
Cu siguranta viata, lumea s-ar schimba..Dar noi vrem asta?Suntem pregatiti? Cati ar fi dispusi sa renunte la "daruri", la emotii, la transe, la calatorii cu racheta? Ce ar primi in schimb? un bilet spre pamant?!
Marea problema se leaga de faptul ca uneori te poti alege cu un glont in cap..
de exemplu van Gogh. Lucru de care nici nu-ti dai seama pentru ca e prea tarziu..
Uneori calatoriile cu racheta se termina brusc..au acest aspect fatalist, distructiv.
Ce putem face noi ca oameni normali? Asteptam sezonul doi..
Cum?!nu o sa apara?eram curios sa vad ce se intampla cu dr.Black..
Si boom..inca o calatorie cu racheta sfarsita tragic..
Nocturn prim..
Dr. Black este o persoana deosebita pentru ca are personalitate-bipolara, lucru explicat in primele secunde ale serialului. Suna destul de banal, de comun, obisnuit..un doctor ce trateaza pe ceilalti nu se poate ajuta pe sine si de aici o intreaga drama.. Motiv pentru care dupa un sezon serialul a fost oprit (de asta veti gasi doar sezonul 1).
"Sunteti cu totii ignoranti!".
Pentru mine filmul a insemnat mult mai mult. Un om ce se lupta cu o disfunctionalitate nu este o drama, o boala, o incapacitate ci este un destin. Pentru ca este diferita, dr.Black, nu trebuie etichetata inchisa intr-un spital si indopata cu medicamente..un bun subiect de film si atat..NU!!
Daca printr-un miracol sau descoperire stiintifica s-ar gasi un medicament sau tratament si ar rezolva toate aceste disfunctionalitati psihiatrice cum ar arata lumea?
Desigur pentru foarte multi ar fi ceva benefic..vor pleca pe poarta spitalului primind o noua viata..o noua sansa..vor avea o familie, un copil, un job si poate vor trai fericiti. Sunt multi oameni care sufera teribil din cauza unor disfunctionalitati iar pentru ei miracolul ar exista.
De asemenea cred ca exista si cativa oameni diferiti..au disfunctionalitati insa traiesc printre noi..asta este dr.Black. Pentru ei nu exista boala ci destin..Sunt oameni care s-au adaptat, s-au transformat, au devenit altceva.. Sunt speciali, deosebiti cu adevarat unici..Simptomele au devenit daruri, visele realitati, durerea e acum placere..
Dar nu ne putem imagina un tablou complet..asa ceva se traieste, se simte..
Ganditi-va la Van Gogh..picteaza..energic, pasiune, haos, transa, delir..Opreste-l si ofera-i pastila magica..Ce crezi ca face? O ia? Sau nici nu te va baga in seama continuandu-si lucrarea?
Cu siguranta viata, lumea s-ar schimba..Dar noi vrem asta?Suntem pregatiti? Cati ar fi dispusi sa renunte la "daruri", la emotii, la transe, la calatorii cu racheta? Ce ar primi in schimb? un bilet spre pamant?!
Marea problema se leaga de faptul ca uneori te poti alege cu un glont in cap..
de exemplu van Gogh. Lucru de care nici nu-ti dai seama pentru ca e prea tarziu..
Uneori calatoriile cu racheta se termina brusc..au acest aspect fatalist, distructiv.
Ce putem face noi ca oameni normali? Asteptam sezonul doi..
Cum?!nu o sa apara?eram curios sa vad ce se intampla cu dr.Black..
Si boom..inca o calatorie cu racheta sfarsita tragic..
Nocturn prim..
joi, 7 ianuarie 2016
7 ianuarie. 2016. dimineata. 6:44.
Deschid ochii..raman tintuit cu privirea in sus in albul tavanului.. aud zgomotul ploii de vara cu picaturi mari astfel incat fiecare strop isi face simtita prezenta..astept..
nu-mi simt corpul, nu simt nimic dar stiu ca e acolo intins in pat. inca vegeteaza...shh...sa nu-l trezim inca. mai dai ceva timp..asteptam..
duum duum dumm buum buum duum.
oh...este alarma telefonului iar m-am trezit inaintea alarmei...si brusc intreaga magie a disparut..ma intind iau telefonului opresc alarma insa privesc tot la tavan..in gol absolut.
Ma ridic pe marginea patului si astept.. Niciun vis de analizat astazi..As fi vrut sa-mi aduc aminte cate ceva de azi noapte..o farama..o imagine, un gand, orice...nimic.
ador sa-mi analizez visele atunci dimineata cand ma trezesc cand inca mai simt si mai traiesc in ele..imi dau o buna dispozitie indiferent de ceea ce am trait in vis.
dar azi nimic...doar gustul amar din gura probabil de la tigari...DAAA.....tigara...asta e tot am nevoie acum..
Ma duc robotic spre bucatarie...cu miscari lente fara prea mult efort, dau viata unei minunate cafele..o miros.hmm..acelasi miros, aceasi cana, aceleasi culori, acelasi eu dar intr-o alta dimineata..imi pare totul cunoscut..dar inca nu am baut cafeaua pentru a gandi ceva elaborat...shh...liniste inca mai e timp de vegetat..
Ma trezesc pe balcon in momentul in care am deschis geamul..a intrat un aer rece si m-a cuprins intr.o secunda..strang cana cu putere..ma incalzesc putin..zambesc..inca mai este zapada afara dar ploua..intind mana sa verific..nu-mi vine sa cred...da ploua...ciudata dimineata cu zapada si ploaie..merita scris undeva despre asta..
un zgomot de fundal imi incanta mintea..ohh...da.. este Simfonia Ploii...
ador sa ascult ploaia..atatea picaturi..mii, milioane..un cantec al naturii..un ritm ce se repeta la fiecare trei secunde dar nu e monoton ci placut, linistitor pentru mine..
Cred ca este foarte interesant sa fii o picatura, sa pornesti de sus de acolo din cer cu viteza..sa te bucuri de atatea culori si unde si senzatii..si apoi sa pleci brusc in jos spre o pata.. viteza..sa fii un patruns de o raza..sa se rasfranga in tine..cu viteza..
sa nu stii ca pici dar totusi o faci..iar pata sa prinda contur..viteza..
si boom..ai ajuns..
Zgomotul este produs in momentul cand picatura si.a incetat menirea deci ea nici macar nu stie de simfonie..
Aprind tigara. Buna dimineata!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)