Cum ar arăta ea..

   Am în față o ușă maro de lemn făcută manual cu diverse dreptunghiuri.. în luciul lacului observ silueta mea neagră și subțire.. Deschid ușa, intru și o închid cu grijă să nu fac zgomot.. Arunc haina pe fotoliu din hol și pășesc încet.. În pragul ușii mă opresc, zâmbesc și o privesc preț de câteva secunde.. nu respir, nu gândesc nimic, nu exist..
 
    În mijlocul camerei impunător, pe un șevalet imens, un bun început de tablou.. un pătrat de 2 metri..
   Ea.. o tânără cu un păr negru strălucitor, o talie subțire, un trup firav complet gol se joacă cu pensula uneori neatingând pânză.. pe trupul ei sunt multe culori, și linii.. forme ce nu își au locul în tablou prind viață pe pielea ei albă și delicată..
 
   Șoptesc un 'bună, iubito!' și din doi pași am ajuns lângă ea, întinde capul spre dreapta și o sărut încet pe umărul stâng apoi pe obrazul proaspăt albăstrit.. Se întoarce, mă ia încet în brațe și mă sărută.. Are un chip angelic însă albastrul deschis că cerul după furtună, are un gust amar..
 
   În fața tabloului stă veșnic o canapea extrem de moale și confortabilă, te așezi, admiri tabloul, te trec stări, faci legături și uiți tot.. pentru că din partea cealaltă a canapelei lucrurile capătă un alt sens..
 
   Mă așez încet sprijinit de perete și o observ din lateral.. Cu Bach în surdină pare că urmăresc un concert, pensula este baghetă iar mișcările mâinii ei au ritmul și forța unui dirijor.. 
 
   Mă întreabă ce părere am.. Mă ridic, îmi aprind o țigară și privesc acel imens pătrat.. îmi fuge privirea din partea de sus în partea de jos apoi în colțul dreapta sus unde tocmai a răsărit o lună..
 
  Nu spun nimic..ar putea fi orice.. un peisaj, o casă, un portret..
 
   Mă așez pe canapea, o urmăresc..
  Se ridică pe vârfuri de parcă ar vrea să zboare și atunci știu că rareori mă aude.. prefer să tac.. Oftează adânc, ridică pensula și începe.. totul se repetă ca un ritual.. că o transă. 
   Uneori râde sau fredonează.. șoptește niște cuvinte de parcă ar vorbi cu tabloul.
   Dar în cea mai mare parte este tăcută, o liniște se așterne încet în cameră ca atunci când ninge prima oară și te cuprinde în interior o stare de bucurie..
 
  Trec ceasuri și mă pierd în scris unde tocmai am ucis speranțele personajului secundar, un tânăr scriitor fără talent.. Tablou ei prinde o altă formă, universuri întregi își fac simțită prezența în orizontul larg, cândva un mare pătrat alb și gol.. noi legături se formează.. în mintea mea, în mintea ei, în mintea voastră..
 
 Se oprește! face un pas în spate, aruncă pensula și zâmbește..
 
 Vine și se cocoloseste în brațele mele, așa complet goală și pe jumate acoperită de culori..
  Mă uit la mâini, sunt reci, foarte reci, așa sunt mereu și vara și iarna.. îmi pun o mână pe sânul ei drept iar cealaltă pe picior.. tresare dar vroia o atingere.. De obicei nu spune nimic până ce trupul ei îmi încălzește mâinile..
  Ne uităm amândoi la tablou..
 

 Acum totul pare o iluzie dulce-amăruie..